Isărescu: România nu a avut costuri de finanțare atât de scăzute!
România nu a mai avut costuri de finanțare atât de scăzute ca în prezent, atât datorită reducerii dobânzilor pe plan internațional, cât și a scăderii semnificative a primelor de risc, a declarat, miercuri, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României /BNR/, în cadrul evenimentului de lansare a emisiunii numismatice ‘150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I’.
‘Niciodată România nu a avut costuri de finanțare mai scăzute ca în prezent și aceasta nu numai datorită reducerii dobânzilor pe plan internațional, ci și datorită reducerii semnificative a primelor de risc. Efectul benefic se resimte atât la nivelul bugetului, cât și la nivelul economiei, în general. Acest proces nu este, însă, ireversibil și depinde de păstrarea macrostabilității. Dacă bazele unei economii performante le reprezintă elementele de stabilitate macroeconomică, vârfurile ei sunt rezultatul spiritului antreprenorial, inovator, al celor care cred în virtuțile unei economii sănătoase. Nu putem spera să fim competitivi în contextul actual al unei economii globalizate fără o infrastructură adecvată și fără un sistem de învățământ performant. Trebuie să fim bine pregătiți pentru perioada următoare atât din perspectiva consolidării integrării europene, a aderării la moneda unică, dar și a capacității noastre de a face față unui context economic și politic european liniștit’, a spus Isărescu, potrivit Agerpres.
În acest context, Guvernatorul BNR a adăugat că, la ora actuală, băncile din România sunt solide și bine capitalizate, fiind nevoie de creșterea economisirii interne, dar și a intensificării creditării.
‘Mixul corect de politici macroeconomice, colaborarea instituțională a făcut ca Românai să îndeplinească toate criteriile de convergență nominală de trecere la moneda unică și să aibă costuri de finanțare extrem de scăzute. Băncile din România sunt acum solide, bine capitalizate și dispun de o lichiditate corespunzătoare, ceea ce poate consolida încrederea în sistemul bancar. Din această perspectivă, suntem preocupați de creșterea economisirii interne, pentru intensificarea creditării adevărate cu accent pe calitatea creditelor, precum și pentru pregătirea personalului pentru analizele de risc și de creditare’, a menționat oficialul.
BNR a lansat, începând de miercuri, în circuitul numismatic, un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand. Monedele din set au o valoare nominală de 100 de lei, 10 lei și, respectiv, 1 leu, au forma rotundă, diametre de 21 de milimetri, 37 de milimetri, respectiv 37 de milimetri, și cant zimțat.
Aversul monedelor redă imaginea ansamblului Catedralei Încoronării de la Alba Iulia, inscripția în arc de cerc ‘ROMANIA’, valoarea nominală a fiecăreia, stema României și anul de emisiune ‘2015’.
Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint și din tombac cuprat), prezintă portretul regelui Ferdinand I, anii între care a trăit ‘1865’, ‘1927’ și inscripțiile în arc de cerc ‘FERDINAND I’ și ‘REGE AL ROMANIEI’.
Caracteristicile tehnice și descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componența setului de trei monede.
Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de monede și monedele din argint vor fi însoțite de broșuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 150 seturi monede (din aur, argint și tombac cuprat) și 250 monede din argint.
Prețurile de vânzare sunt 1.950 lei, fără TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare, și 330 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede și a monedelor din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Tot în cadrul evenimentului de lansare a emisiunii numismatice, BNR a organizat, miercuri, la sediul instituției, dezbaterea asupra albumului ‘Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand’, lucrare realizată de către Nicolae Șt. Stoica.