Gorghiu vede „blocată” activitatea guvernamentală

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Deva, că activitatea guvernamentală este blocată, iar premierul Victor Ponta este preocupat numai de problema sa juridică și de a-și menține funcția de prim-ministru.

‘Activitatea guvernamentală este blocată. Singurii care vorbesc astăzi despre cum se face în mod real guvernarea, despre cum ar trebui să fie tratate problemele din Sănătate, din Educație, suntem noi, cei din opoziție. Ponta nu știe să vorbească decât de problema juridică a domniei sale și despre problema domniei sale de la Palatul Victoria, adică nevoia de a se ține cu mâinile de scaunul de la Palatul Victoria’, a spus Alina Gorghiu, potrivit Romaniatv.net.

Ea a arătat că PNL se află într-o campanie de semnături pentru demiterea lui Victor Ponta, menționând că România se confruntă cu un precedent periculos, legat de situația juridică în care se află premierul.

‘Din punctul meu de vedere este cel mai periculos precedent la care asistăm într-o țară democratică, anume acela de a avea un prim-ministru urmărit penal, inculpat, încă în funcție. Cred că este o performanță memorabilă, dar din păcate negativă. Sper ca (…) prin presiunea celor care vor semna această petiție să se rezolve cât de repede se poate”, a adăugat copreședintele PNL.

În opinia copreședintelui PNL, Victor Ponta a pierdut conducerea PSD și ar urma să se întâmple la fel și cu funcția de prim-ministru. „Victor Ponta aleargă să pună capacul pe oală, ba la partid, ba la Guvern, ba în coaliția guvernamentală. Nici nu mai știe pe ce fronturi să mai lupte ca să-și rezolve problemele. Din păcate, pentru domnia sa, partidul l-a pierdut, va pierde curând și Guvernul, din fericire pentru România’, a conchis Gorghiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.