Noul roman al scriitoarei Harper Lee, record de vânzări în SUA
Al doilea roman al scriitoarei americane Harper Lee „Go Set a Watchman” a depășit de la lansarea sa în SUA toate recordurile de vânzări în librării pentru o carte de ficțiune pentru adulți, a anunțat miercuri principalul lanț de librării ‘Barnes & Noble’, informează agenția France Presse (AFP).
Compania nu a dat cifre concrete, dar a spus că acest roman extrem de așteptat, la 55 de ani de la lansarea celebrei cărți scriese de Harper Lee „Să ucizi o pasăre cântătoare” („To Kill a Mockingbird”), a fost cel mai bine vândut roman în prima zi de la lansare depășind best-seller-ul lui Dan Brown „Simbolul pierdut” („The Lost Symbol”) din 2009, care deținea până acum această poziție, informează Agerpres.
De asemenea, noua carte a lui Harper Lee a fost mai bine vândută decât trilogia erotică „Fifty Shades” și, pe baza vânzărilor din primele zile, este de așteptat să devină cartea best-seller a anului 2015, a adăugat ‘Barnes & Noble’ care deține 648 librării în 50 de state americane.
Acest roman, care este o continuare a celebrei cărți „Să ucizi o pasăre cântătoare”, a fost lansat marți.
Anunțul existenței acestei cărți, în luna februarie a acestui an, a șocat lumea editorială, convinsă timp de 55 de ani că romanul „Să ucizi o pasăre cântătoare”, considerat clasic în literatura americană, a fost singurul roman scris vreodată de Harper Lee, acum în vârstă de 89 ani.
Noul roman „Go Set a Watchman” aduce în scenă aceleași personaje, dar douăzeci de ani mai târziu. De remarcat că „Go Set a Watchman” a fost scris în anii ’50, înainte de „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, care a fost lansată în 1960, a vândut peste 30 de milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 40 de limbi.
Editorul ceruse atunci tinerei scriitoare debutante Harper Lee să revizuiască manuscrisul. „Editorul meu, care a fost fascinat de amintirile din copilărie ale lui Scout, m-a convins să scriu un roman din punctul de vedere al tânărului Scout. A fost prima mea carte, am făcut ceea ce mi s-a cerut „, a explicat Lee Harper în luna februarie anul acesta despre istoria scrierii romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare”.
Romanul „Go Set a Watchman” a rămas apoi într-o cutie de carton timp de 55 de ani și a fost redescoperit vara trecută.
Interesul stârnit de anunțul în legătură cu redescoperirea manuscrisului a condus la dublarea vânzărilor romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare”, a menționat editura ‘Barnes & Noble’.
„Go Set a Watchman” va fi lansat în limba franceză, la 7 octombrie, sub titlul „Va et Poste une sentinelle”, mai informează AFP.
Harper Lee născută în localitatea Monroeville din statul american Alabama la 28 aprilie 1926 a avut din copilărie o înclinație pentru lectură și a fost bună prietenă a viitorului mare scriitor Truman Capote. În 1960 a obținut premiul Pulitzer pentru singurul său roman publicat „Să ucizi o pasăre cântătoare” scris la mijlocul anilor ’50.