Zgonea vrea organizarea rapidă a unui Congres în PSD

Social-democratul Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, lansează critici fără precedent. Zgonea a declarat într-un interviu pentru Associated Press că PSD este „într-o situaţie de criză, cu liderul inculpat şi viceliderul condamnat”, referindu-se la Victor Ponta şi la fostul numărul doi în partid, Liviu Dragnea, în prezent coordonator politic. Zgonea spune că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres, pentru alegerea unui nou preşedinte.

Zgonea susţine, în interviul acordat pentru Associated Press, nevoia organizării unui congres extraordinar pentru desemnarea unui nou lider al formaţiunii, în contextul crizei generate de inculparea premierului Victor Ponta

„Suntem într-o situaţie de criză, cu liderul inculpat şi viceliderul condamnat”, a spus Valeriu Zgonea. Acesta a adăugat că PSD are nevoie de „reforme profunde”. „Sistemul din România aminteşte de mentalitatea comunistoidă, lucru care ne afectează credibilitatea. Trebuie să schimbăm mentalitatea…, acest lucru ne este cerut de noua generaţie. Din păcate, partidele din opoziţie sunt şi mai puţin reformate”, a mai arătat Zgonea.

Şeful deputaţilor a pledat totodată pentru  organizarea rapidă a unui Congres al partidului, pentru alegerea unui nou presedinte. Associated Press noteaza că presa din Romania l-a indicat pe Zgonea drept posibil candidat pentru aceasta functie.

Victor Ponta a renunţat la şefia PSD, după ce a fost pus sub acuzare de DNA. Miercuri seara, Ponta a spus ca si-ar da demisia din functia de prim-ministru, daca urmatorul premier ar fi tot din cadrul coalitiei de guvernare, iar pentru acest lucru ar trebui sa existe un acord politic semnat de presedintele Klaus Iohannis.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.