Rovana Plumb le cere pesediștilor să o susțină la șefia PSD
Președinta Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, a precizat că a discutat cu colegii din conducerea partidului în sensul susținerii sale pentru asigurarea în continuare a interimatului la șefia formațiunii, adăugând că social-democrații trebuie să se manifeste în continuare ca o echipă unită.
„Este vorba doar de o poziție de președinte interimar. Desigur că sunt foarte mulți colegi care fac parte din Comitetul Executiv Național care au toate calitățile și sunt îndreptățiți să poată să ocupe această funcție. După cum am mai spus, sunt un om al echipei și i-am rugat pe colegii mei, dat fiind faptul că mi-am angajat această responsabilitate, să mă susțină să putem să mergem mai departe. Așa cum știm, uniți în momentele cele mai dificile, cu o guvernare puternică, susținută de o coaliție solidă, cu un lider incontestabil, care este Victor Ponta, premierul României”, a declarat Rovana Plumb, duminică, întrebată într-o conferință de presă dacă mai sunt alți colegi care ar dori să candideze la șefia interimară a PSD, în afară de ea și de Liviu Dragnea, informează Agerpres.
Rovana Plumb a spus că nu cunoaște, în acest moment, să fie alți candidați la șefia interimară a PSD și că nu a discutat cu Liviu Dragnea pe acest subiect.
„Domnul Dragnea nu mi-a comunicat și nu am avut o discuție privind intenția domniei sale de a candida. Până-n acest moment”, a mai declarat președinta Consiliului Național al PSD.