Copiii dificili la mâncare, predispuși la tulburări emoționale

Copiii foarte dificili la mâncare au un risc semnificativ mai mare să sufere de probleme emoționale care necesită intervenția medicală, potrivit unui studiu publicat luni în revista ‘Pediatrics’, citat de AFP.

Potrivit acestui studiu, peste 20% dintre copiii din SUA cu vârste între doi și șase ani sunt dificili în ceea ce privește alimentația. Studiul a fost efectuat pe un grup de 3.433 de participanți, din care aproape 18% sunt considerați relativ dificili la masă în timp ce aproximativ 3% se află în categoria „extrem de dificili”.

„Copiii despre care vorbim în acest studiu nu sunt cei care uneori refuză să mănânce broccoli”, spune Nancy Zucker, director al Centrului Duke pentru tulburări de alimentație, autorul principal al studiului.”Este vorba despre copii care sunt atât de dificili la produsele alimentare încât acestea încep să le provoace probleme”, a explicat cercetătorul. „Acest comportament extrem poate lua multe forme și afectează sănătatea copilului, creșterea și relația părinte-copil”, a spus ea.

Cercetarea a constatat că acei copii considerați cu o atitudine ‘moderată’ până la ‘foarte dificilă’ în ceea ce privește hrana au avut un risc semnificativ mai mare de simptome depresive și de anxietate.

Ei ar putea corespunde, de asemenea, criteriilor pentru o nouă tulburare psihică bazată pe evitarea/restricția consumului de alimente, un nou diagnostic adăugat în ultimul manual american de boli mintale adoptat în 2014. Unii copii pot beneficia de terapii menite, printre altele, să demistifice sursele de anxietate produse de alimente.

Dar aceste metode nu pot fi suficiente pentru copiii cu sensibilitate senzorială extremă pentru care mirosul sau gustul unor alimente sunt prea intense, potrivit acestor cercetători care au subliniat importanța adaptării abordării terapeutice la vârsta copiilor, mai notează AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.