Activele fondurilor locale de investiții au scăzut cu 1,4% în iulie
Activele nete ale fondurilor locale de investiții au scăzut cu 1,4% în iulie, pe fondul aprecierii leului, depășind valoarea de 4,4 miliarde de euro, a anunțat, marți, Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).
AAF precizează, într-un comunicat remis Agerpres, că activele nete ale fondurilor străine distribuite în România au crescut cu 0,04%, ajungând la 539,8 milioane euro la finalul lunii, înregistrând un avans în anul curent de 18,7%.
Totodată, activele nete deținute de cele 26 de fonduri închise s-au apreciat cu 3,3% în luna raportată, ajungând la finele lunii la 198,9 milioane euro. Potrivit AAF, ca și în luna anterioară, pe fondul unor răscumpărări mai mari din fondurile de obligațiuni, subscrierile nete înregistrate de fondurile locale în iulie, au fost negative și anume de 73 milioane de euro.
Asociația Administratorilor de Fonduri reunește 21 de societăți de administrare a investițiilor (SAI), cinci societăți de Investiții Financiare (SIF) și trei bănci depozitare.