Merkel vrea încă un mandat de cancelar al Germaniei

Angela Merkel a declarat că nu a exclus posibilitatea de a candida pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei în 2017, în contextul în care cel mai puternic lider european continuă să se bucure de un nivel ridicat de popularitate după aproape 10 ani petrecuți la putere, relatează DPA.

„Totul va fi decis la momentul potrivit. Nu am ajuns încă acolo”, a declarat ea duminică într-un interviu pentru postul public de televiziune ZDF.

Potrivit publicației Der Spiegel, Merkel a avut o întâlnire cu câțiva consilieri și membri importanți ai partidului său Uniunea Creștin Democrată (CDU) pentru a discuta despre strategia de campanie pentru alegeri.

Cota de susținere a CDU și a ramurii sale bavareze, Uniunea Creștin Socială (CSU), este de 43%, conform unui sondaj publicat duminică de tabloidul Bild. Rezultatele sondajului arată că blocul conservator are șanse de a obține o majoritate absolută la alegerile parlamentare din 2017. Sondajul a fost realizat de institutul Emnid pe un eșantion de 2.436 de persoane în perioada 6-12 august.

În eventualitatea câștigării unui nou mandat de patru ani în 2017, Angela Merkel, primul cancelar femeie din istoria Germaniei, ar putea egala perioada de 16 ani petrecută la conducerea guvernului de Helmut Kohl, un fost mentor al său.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.