Octavian Saiu, invitat la Festivalul Internațional de la Edinburgh

0

Teatrologul Octavian Saiu va fi prezent la ediția din acest an a Festivalului Internațional de la Edinburgh, unde a fost invitat pentru a modera două dezbateri – „Supranaturalul în literatura scoțiană” și „Goticul britanic”.

„Pe lângă ministagiunile Teatrului Mic, cu spectacolul ’39 de trepte’, și ale companiei româno-irlandeze Vanner, cu spectacolul ‘Ashes Afar/Cenușa amintirii’, după premiera triumfală a spectacolului ‘The Encounter/ Întâlnirea’ după un celebru roman al lui Petru Popescu și succesele eclatante ale sopranelor Valentina Nafornită, Adela Zaharia și ale basului Bogdan Talos, este rândul teatrologului Octavian Saiu, o prezență deja obișnuită în festival”, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă remis Agerpres, Institutul Cultural Român din Londra.

Interlocutorii lui Octavian Saiu vor fi jurnalistul și criticul de teatru Andrew Graham-Dixon, autorul unora dintre cele mai urmărite emisiuni de istoria artelor de pe canalele BBC și Sky Arts, și profesorii Penny Fielding și Randall Stevens de la Universitatea din Edinburgh.

Octavian Saiu este profesor, cercetător și critic de teatru. Doctor în studii teatrale și literatură comparată, a predat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București și la University of Otago, Noua Zeelandă, și a fost Visiting Fellow la Universitatea din Londra.

De-a lungul timpului, a participat la conferințe academice și festivaluri de teatru în Europa, Asia, America, Australia și Noua Zeelandă. A prezentat emisiuni culturale de televiziune, a publicat în reviste naționale și internaționale și a colaborat la elaborarea primului ghid al receptării lui Samuel Beckett, tipărit la Londra.

A fost redactor al revistei „Teatrul azi” și este membru în Comitetul editorial al revistei Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, „Critical Stages”. Este, de asemenea, vicepreședinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) — secția română și director al Centrului de studii „Eugene Ionesco — Samuel Beckett” al UNATC.

Cea mai recentă publicație a sa în limba engleză este lucrarea monografică „In Search of Lost Space”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.