Aspirina reduce riscul de cancer de colon
Aspirina reduce riscul de cancer colorectal la persoanele obeze cu sindromul Lynch, care sunt predispuse genetic la acest gen de tumoră, potrivit unui studiu internațional publicat în revista americană Journal of Clinical Oncology, informează AFP.
Cei 937 de pacienți din 16 țări participanți la acest studiu, nu toți obezi, au luat de două ori pe zi aspirină (600 mg) timp de doi ani sau placebo.
Rezultatele au arătat că persoanele obeze prezintă un risc de 2,75 ori mai mare să dezvolte cancer de colon. Însă în grupul de participanți care a luat aspirina riscul este același, fie că sunt obezi sau nu.
„Aceste rezultate sunt importante pentru persoanele care suferă de sindromul Lynch, dar și pentru restul populației din care o mare parte este supraponderală, iar acest studiu sugerează că riscul crescut de cancer care însoțește excesul de greutate poate fi anulat luând aspirină”, a spus Sir John Burn, profesor de genetică clinică la Universitatea din Newcastle, care a condus studiul clinic.
„Această cercetare confirmă alți indici care leagă o inflamație crescută de un risc mai mare de cancer”, a adăugat el. „Obezitatea intensifică răspunsul inflamator al organismului, iar aspirina pare să contracareze acest proces”, a explicat Sir John Burn.
Un alt studiu clinic mai extins, cu 3.000 de participanți, este programat pentru a testa efectele diferitelor doze de aspirină, au informat cercetătorii.
Profesorul Burn nu recomandă totuși consumul regulat de aspirină fără consultarea unui medic, din cauza riscului crescut la unele persoane de hemoragii gastro-intestinale și ulcer, mai notează AFP.