Halep, învinsă de Serena Williams în finala de la Cincinnati

Jucătoarea nr. 1 a lumii, americanca Serena Williams, a câștigat duminică seara turneul WTA Premier de la Cincinnati, al 69-lea din carieră, dispunând în finală de românca Simona Halep, cu 6-3, 7-6 (5), după 1 oră și 38 de minute de joc.

Finala turneului de 2.400.490 dolari de la Cincinnati a fost echilibrată, diferența dintre cele două jucătoare, primele două din lume în acest moment, a fost dată de forța superioară a Serenei Williams, precum și experienței mult mai importante a acesteia la acest nivel, dovadă stând faptul că americanca și-a adjudecat al 69-lea trofeu, fiind, de altfel, și deținătoare a titlului la această competiție, în timp ce Simona Halep, venită practic de mai puțin de 2 ani în înaltele sfere, are 11 turnee câștigate, informează Agerpres.

Meciul de duminică s-a decis, practic, în primul set, dominat, mai ales datorită serviciului, de Serena Williams, iar handicapul scorului a cântărit mult în a doua manșă, când cele două jucătoare au evoluat de la egal la egal, fiind nevoie de tie-break pentru a se rupe echilibru.

Oricum, aceasta a fost a doua finală consecutivă pentru Halep la revenirea în competiție după insuccesul de la Wimbledon, iar pentru prezența în ultimul act la Cincinnati, care i-a permis revenirea pe locul secund în ierarhia WTA, ea a primit 585 puncte și un cec de 240.500 dolari.

Serena Williams, al cărei obiectiv este anul acesta victoria finală la US Open, pentru a realiza Marele Șlem, și-a adjudecat 900 puncte WTA și 495.000 dolari.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.