Legea votului prin corespondenţă, în vigoare la alegerile din 2016
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a declarat că AEP va elabora, în timp util, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016.
„Apreciez preocuparea crescândă a actorilor politici pentru votul prin corespondenţă şi asigur opinia publică de faptul că AEP va elabora proiectul de lege privind votul prin corespondenţă în timp util pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele AEP, Ana Maria Pătru.
Preşedintele AEP a subliniat că legea votului prin corespondenţă va asigura accesul diasporei la vot doar dacă vor fi identificate soluţii care să asigure deopotrivă „garanţiile de securitate necesare pentru corectitudinea alegerilor cu costuri cât mai mici pentru statul român”.”Consider că un astfel de proiect va asigura accesul efectiv al diasporei la vot numai sub condiţia identificării unor soluţii sustenabile care să îmbine garanţiile de securitate necesare pentru corectitudinea alegerilor cu costuri cât mai mici pentru statul român”, a mai afirmat Ana Maria Pătru.
Ana Maria Pătru a subliniat că este necesară înregistrarea românilor din diaspora şi securizarea circuitului de transmitere a corespondenţei şi a documentelor de vot, precum şi evaluarea costurilor diferitelor procedee utilizate în acest moment în alte state ale lumii.
Preşedintele AEP a declarat că va invita la discuţii reprezentanţi ai Companiei Naţionale Poşta Română S.A., Companiei Naţionale Imprimeria Naţională S.A., precum şi ai Ministerului Afacerilor Externe, pentru a pune bazele proiectului de lege privind votul prin corespondenţă.