Metodă revoluționară de stopare a cancerului

O metodă revoluţionară de a „stopa” cancerul, care reprogramează celulele tumorale pentru a le face să redevină sănătoase, a fost inventată de cercetătorii de la Mayo Clinic din statul american Florida.

Savanţii americani au reuşit în cadrul acestui studiu să transforme celule tumorale asociate cancerului mamar şi celui de vezică urinară, pentru ca acestea să redevină benigne. Ei consideră că şi alte tipuri de cancer ar putea fi vindecate cu ajutorul acestei metode revoluţionare, deoarece au descoperit un fel de „cod” sau „software biologic” care stopează cancerul, potrivit Agerpres.

Noua metodă se află încă în stadii incipiente de testare, însă creatorii ei spun că această descoperire oferă o nouă rază de speranţă bolnavilor de cancer din lumea întreagă, ale căror vieţi ar putea fi salvate în viitor.

Spre deosebire de medicamentele anticancer convenţionale, care funcţionează prin distrugerea celulelor canceroase, studiul cercetătorilor americani a vizat „dezarmarea” acestor celule, pentru a le face să redevină inofensive. Cercetarea a avut la bază o proteină denumită PLEKHA7, care ajută celulele sănătoase să se grupeze şi să se lipească între ele.

Studiul savanţilor de la Mayo Clinic Florida a arătat că această proteină lipseşte sau funcţionează deficitar în cazul mai multor tipuri de cancer. Atunci când se întâmplă acest lucru, o serie de factori genetici cu rol-cheie în interiorul celulelor se amestecă între ei şi celulele respective devin canceroase.

Echipa americană, coordonată de cercetătorul Panos Anastasiadis, a reuşit să reseteze acele instrucţiuni genetice, stopând în acest fel dezvoltarea cancerului. Testele de laborator, realizate pe celule umane, au demonstrat faptul că acele celule tumorale, provenind de la pacienţi cu cancer mamar şi de vezică, au redevenit „normale”.

Coordonatorii studiului consideră că noua metodă va putea fi aplicată şi în cazul altor tipuri de cancer, cu excepţia celui cerebral şi al sângelui. Metoda ar trebui să fie eficientă însă în cazul cancerului pulmonar, unul dintre cele mai letale tipuri de cancer.

De asemenea, chiar dacă noua metodă – care nu a fost deocamdată testată în mod direct pe pacienţi umani – îi va ajuta pe bolnavi, aceştia vor avea nevoie în continuare de chimioterapie. Studiul a fost publicat în revista Nature Cell Biology.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.