Elena Udrea s-a întors la Parlament
Elena Udrea s-a întors joi în Parlament, prima oară după după arestarea preventivă, pentru a vota Codul Fiscal. Deputatul a declarat că prima variantă a proiectului era mai bună, dar l-a votat și așa, scrie stiripesurse.ro.
„Varianta inițială era o variantă mai bună. Nu am înțeles de ce domnul Iohannis a trimis Codul înapoi la reexaminare, mai ales că nu a precizat ce anume de acolo nu i se părea bine. Era mai bine dacă de la 1 ianuarie 2016 am fi avut scoasă taxa pe stâlp, acciza suplimentară la combustibil.
Negocierile și consensul au dus la un Cod Fiscal care nu ajută prea mult, dar e mai bine ca înainte”, a spus fosta șefă a PMP.
Cât despre planurile de viitor, Udrea a menționat că „voi încerca să fiu un parlamentar foarte activ pentru că rămân foarte multe lucruri nerezolvate de la o legislatură la alta”.