Ipocrizie: Dragnea se dă avocatul votului prin corespondență!
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, în ședința grupurilor parlamentare reunite ale coaliției de guvernare, că acestea trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a elimina orice întârziere în ceea ce privește legea care reglementează votul românilor din afara granițelor.
„Pentru legea care va reglementa votul românilor din afara țării, toți colegii parlamentari, conducerile celor două Camere din partea noastră, liderii de grup, membrii din comisiile de specialitate, să facem tot ce ne stă în putință pentru a elimina orice posibilă întârziere. Pentru ca această lege să își poată produce efectele, ea trebuie să fie adoptată cu cel puțin un an înainte de alegerile parlamentare. Prea mult timp s-a discutat despre aceste alegeri, prea mult timp foarte mulți au spus cât este de importantă și că trebuie făcută, prea mult timp s-a mințit că noi am fi împotriva acestui lucru”, a spus Dragnea, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Dragnea, Autoritatea Electorală Permanentă va remite un punct de vedere vizavi de acest subiect în maxim trei săptămâni.
„Cred că Autoritatea Electorală Permanentă nu va depăși termenul de maxim trei săptămâni de zile până când să remită un punct de vedere, eventual un draft pentru un proiect de lege care să respecte principiile care au fost întocmite, redactate și care vor fi asumate în așa fel încât în Parlament să avem o dezbatere foarte serioasă, foarte rațională, pentru ca românii din diaspora să își poată exercita votul așa cum le dă dreptul Constituția României și de asemenea să avem garanția că votul lor nu va fi fraudat”, a adăugat liderul social-democrat.