Dinamo, calificată în sferturile Cupei Ligii
Dinamo București s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-0 (0-0), la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din primul tur al competiției.
Dinamo s-a impus prin golul marcat de croatul Antun Palic (60) și prin autogolul antologic al argentinianului Ezequiel Filippetto (62), care a trimis o minge pe spate cu capul, care l-a surprins ieșit pe portarul Răzvan Stanca. Dinamo a avut și o bară, prin Steliano Filip (53), informează Agerpres.
Pentru Palic a fost primul gol înscris în tricoul lui Dinamo.
Filippetto a marcat pentru Pandurii în partida de campionat cu Dinamo, încheiată nedecis, 2-2, tot la Drobeta-Turnu Severin.
La Dinamo a debutat în acest meci mijlocașul Paul Anton, intrat în minutul 51 în locul lui Cosmin Matei, după ce a fost achiziționat de la Pandurii.
În sferturile de finală s-au calificat Concordia Chiajna, ACS Poli Timișoara, CFR Cluj, Astra Giurgiu, FC Viitorul Constanța și Dinamo, în timp ce Steaua București, deținătoarea trofeului, și ASA Tg. Mureș, finalista ediției trecute, au fost calificate direct în această fază.
CS Pandurii Târgu Jiu — FC Dinamo București 0-2 (0-0), Stadion „Municipal” — Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Antun Palic (60), Ezequiel Filippetto (62, autogol).
Arbitru: Alexandru Tudor (București); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Flavius Alin Roșu (Timișoara)
Observatori: Ioan Onicaș (Zalău) — CCA, Viorel Ilinca (Pitești) — LPF.