Constantin Săvulescu avertizează în privința Programului Național de Cadastru (II)

Cotidianul online „Cronica Română” prezintă, partea a doua, a punctului de vedere (pe cât de pertinent și argumentat, pe atât de ironic! ) prezentat, pe blogul său, de reputatul prof.univ.dr.ing. Constantin Săvulescu, o personalitate în domeniul cadastrului,  față de controversatul Program Național de Cadastru.

2. Condițiile impuse pentru participarea la licitațiile de cadastru ”sistematic”

Până în acest moment, ANCPI a organizat cel puțin trei licitații pentru servicii de înregistrare cadastrală sistematică (au mai existat licitații similare organizate și de primăriile unor comune). Toate aceste licitații (ANCPI și primării) s-au organizat pentru teritoriile unor comune întregi, ceea ce a justificat, aparent corect, impunerea unor condiții destul de restrictive pentru participarea cu oferte, condiții pe care doar un număr relativ restrâns de firme (”operatori economici”) au putut să le îndeplinească. Astfel, de la început, atât firmele mici, cât și persoanele fizice autorizate, dacă vor (sau sunt nevoite, în lipsă de alte lucrări) să participe la realizarea înregistrării cadastrale sistematice, trebuie să accepte să fie ”înghițite” de firmele mari, sau să se mulțumească cu ceea ce ar putea eventual primi de la acestea ca sub-contractori.

Astfel, la ”recenta” licitație pentru cele 147 de comune despre care am vorbit la început, pentru 8 din cele 10 loturi s-a primit câte o singură ofertă (dacă datele publicate de jurnalul online ”Evenimentul Zilei” sunt corecte). Aceasta înseamnă că un prim obiectiv a fost atins: să nu existe concurență (”să câștige cine trebuie”). De asemenea, reiese limpede din această ”experiență” că – în actualele condiții – nu există suficiente firme de specialitate care să poată acoperi până în anul 2023 cele peste 2300 de comune și orașe cuprinse în ”Programul Național de Cadastru”. Concret, pentru a realiza programul, ar trebui ca în fiecare din următorii șapte ani să se organizeze câte o licitație pentru peste 300 de localități. Anul acesta, abia s-au găsit ”amatori” pentru 147!

Pare evident pentru oricine că, dacă chiar s-ar dori realizarea Programului Național de Cadastru, ar fi obligatorie adoptarea unui set de măsuri pentru ”lărgirea” masei de potențiali executanți. Sunt multe căi pentru a realiza acest obiectiv. De exemplu, prin micșorarea volumului de lucrări care face obiectul unei licitații. Altfel spus, în loc de o licitație ”mamut”, mai multe licitații pentru lucrări mai mici, ceea ce s-ar putea realiza simplu, transferând responsabilitatea organizării licitațiilor la oficiile teritoriale (OCPI), sub coordonarea instituției centrale (ANCPI).

O altă posibilitate ar fi ”relaxarea” condițiilor pentru participarea la licitații, condiții care în acest moment sunt mult prea restrictive, anti-concurențiale și arbitrare. În susținerea acestei constatări, am să iau ca exemplu lotul 1 (cel mult 12 UAT însumând 86279 ha, pentru 12.941.850 lei) din licitația pentru cele 147 de comune pe care am amintit-o aici de mai multe ori. Printre alte cerințe și condiții, un ”operator economic” care ar fi dorit să participe cu ofertă pentru acest lot, trebuia să aibă cel puțin:

• 258.837 lei, în cont, pentru constituirea garanției de participare;
• 2.600.000 lei, cifra medie de afaceri globală pe ultimii trei ani financiari (2012, 2013, 2014);
• 397.634 lei, acces la resurse financiare;
• 16.789 ha, realizate în ultimii trei ani, în cadrul a cel mult 3 contracte (experiență similară);
• 6 persoane autorizate ANCPI în categoria D;
• 12 persoane autorizate ANCPI în categoria A sau B sau C;
• 12 ingineri de specialitate;
• 2 consilieri juridici sau notari sau avocați;
• 1 specialist în comunicare;
• 9 stații totale;
• 6 receptoare GPS;
• 6 mijloace de transport (auto);
• 9 scanere A3;
• 12 tablete pentru scanare documente;
• 1 scanner A0;
• 1 plotter A0;
• 1 licență, soft pentru prelucrarea /postprocesarea datelor GNSS;
• 5 licențe, soft pentru realizarea planurilor cadastrale (tip CAD).

La prima vedere, cerințele de mai sus ar putea părea ”rezonabile”, fiind justificate prin valoarea acordului cadru (cel mult 12,9 milioane lei, care însă, conform anunțului publicat pe SEAP, ar putea fi numai 0,3 milioane). Nu este clar cum au fost stabilite cuantumurile cerințelor (de ce 16.789 ha experiență similară și nu 16.500?), dar probabil există o notă de justificare și pentru acestea (n-ar fi singura afacere dubioasă făcută ”cu acte în regulă”).

Totuși, eu cred că unele dintre cerințele de mai sus sunt anti-concurențiale, iar altele sunt excesive și arbitrare.

Astfel ”experiența similară” și ”cifra de afaceri”, ambele pentru ultimii 3 ani, elimină de la început firmele nou înființate. De exemplu, un investitor serios, cu milioane de euro în conturi, înființează o firmă în care angajează cei mai buni și experimentați specialiști (și autorizați ANCPI), pe care o dotează cu cele mai moderne echipamente, mult peste cerințele de mai sus. Degeaba! Firma respectivă nu poate participa la licitație (este o firmă ”neserioasă”) pentru că nu are ”cifră de afaceri” (nu contează ce bani are cont) și nu are ”experiență similară” (nu contează că specialiștii angajați au participat la lucrări similare însumând multe hectare peste cele solicitate).

Ce se asigură prin cerințele respective? În primul rând, la licitații vor participa mereu aceleași firme (”agreate” de ANCPI), altele ne-având cum să acumuleze ”experiență similară”. În al doilea rând, personalul de specialitate este legat de firmă, indiferent de condițiile de salarizare și de muncă, pentru că nu are alternativă (decât varianta ”aleatorie” a cadastrului sporadic, în care cererea se va diminua, din moment ce ”intabulările” se fac gratuit prin cadastrul sistematic).

Cred că sunt necesare câteva observații și pe marginea cerințelor privind resursele umane și dotarea cu echipamente.

În primul rând, mi s-ar părea normal să se solicite ofertantului să stabilească el necesarul de resurse, pornind de la o propunere de proces tehnologic și de la un plan de producție (de altfel, aceste documente chiar sunt solicitate și trebuie să facă parte din ofertă). Dacă, în urma evaluărilor făcute în acest context, ofertantul chiar demonstrează că poate realiza lucrarea cu doi autorizați și fără nicio tabletă, atunci asta e! De ce să i se ceară 18 autorizați și 12 tablete? Bineînțeles, la fel de bine ar putea rezulta că are nevoie de 36 de autorizați și 15 megafoane (care nici măcar n-au fost cerute!), situație în care va trebui să probeze că dispune de resursele respective.

În al doilea rând, mi se pare că unele cerințe sunt excesive, puse acolo ”ca să fie” (eventual să nu poată fi îndeplinite decât de anumiți ofertanți, agreați de instituția organizatoare a licitației). În această categorie ar intra, printre altele, cele 12 tablete ”pentru scanare documente”. Evident, tabletele sunt o dotare oarecum excentrică pentru o firmă de cadastru și topografie. Apoi, ”tablete” sună foarte general, cât timp nu se specifică nicio caracteristică tehnică a acestora (diagonală, memorie, număr procesoare, rezoluție cameră foto etc.). În sfârșit, utilizarea unei tablete pentru scanarea documentelor este o soluție cel puțin neprofesionistă, pentru această operațiune existând scannere dedicate (care, de altfel, chiar sunt cerute). Tot în categoria cerințelor excesive aș plasa și ”specialistul în comunicare”. Chiar nu se mai poate face cadastru în România dacă n-ai un ”comunicator” în echipă? Și nu orice fel de comunicator! Citez: ”Studii superioare finalizate cu diploma de licență în domeniul Comunicare și/sau Relații Publice; experiență generală de minim 2 ani în domeniul studiilor; participarea în cadrul a cel puțin un contract/proiect la nivelul căruia să fi coordonat o campanie de informare în mediul rural, la nivelul a cel puțin 3 județe”.

3. Caietul de sarcini

După multele specializări, documentări în străinătate, simpozioane, etc. la care au participat ”specialiștii” din ANCPI ar fi trebuit să știe cum se scrie un ”caiet de sarcini”, chiar dacă n-au învățat asta la școală. De fapt, și în acest caz eu cred că cel puțin o parte dintre ei chiar știu, dar – similar cadrului legal de care am amintit mai sus – comandamentul este ”cât mai încărcat și cât mai confuz” astfel încât să lase loc nelimitat pentru interpretări (funcție de ”ochii” ofertantului).

Regula de bază de urmat la alcătuirea unui caiet de sarcini este ca acesta să includă, exprimat clar și fără ambiguități, toate caracteristicile și specificațiile pretinse de achizitor de la marfa care urmează a-i fi livrată, fie că este vorba de un automobil, de o vilă, sau de documentele necesare pentru înscrierea imobilelor în evidența cadastrală. Cu alte cuvinte, caietul de sarcini trebuie să spună în primul rând ”ce și cum se vrea” și mai puțin, sau chiar de loc, ”cum se face”. De exemplu, într-o lume normală, achizitorul poate spune: ”vreau o tabletă cu diagonala cutare, procesor de tipul cutare, ecran cu rezoluția cutare, care să nu se zgârie în cutare situații, etc”, eventual și ”împachetat în cutie roșie cu fundă portocalie”. Este apoi treaba producătorului să-și stabilească procesul tehnologic, specializările personalului, utilajele, sistemul de control al calității etc, pentru a obține produsul solicitat și – în niciun caz – nu așteaptă (și nu acceptă) ca aceste aspecte să-i fie impuse de achizitor. Mai departe, la livrarea produsului, este treaba (și responsabilitatea) achizitorului să verifice, prin orice metode dorește, dacă marfa corespunde specificațiilor și cerințelor pe care le-a menționat. Așa ar fi ”într-o lume normală”.

La noi, originali fiind, este altfel. O analiză cât de cât detaliată a caietului de sarcini aferent ”recentei” licitații pentru cele 147 de comune prin care se dă startul ”programului național de cadastru” arată numeroase deficiențe, mult prea numeroase pentru a le prezenta aici pe toate (practic, ar trebui să reproduc tot documentul respectiv – 84 de pagini – pe care să-l mai și comentez). Am să mă rezum doar la două exemple, poate nu chiar cele mai grave (destule dintre ele sunt de natură tehnică), dar pe care le consider suficient de ilustrative pentru modul în care a fost gândit și realizat documentul cel mai important (în opinia mea) al unei achiziții.

O parte destul de importantă a caietului de sarcini este dedicată campaniei ”de informare publică”. Nu pot spune exact câte pagini pentru că, așa cum se întâmplă cu mai toate subiectele abordate în caiet, și acesta este prezentat (reluat) în mai multe locuri, ceea ce – desigur – nu este de natură să contribuie la percepția clară a problematicii. ”Campania de informare” trebuie să se desfășoare în două etape, precedate de o ”analiză”, și – în rezumat – constă din:

• Tipărirea și distribuirea de materialele ”informaționale” (pliante, postere), numărul, formatul și conținutul acestora fiind stabilit de ANCPI;
• Organizarea a cel puțin două runde de întâlniri de informare în fiecare sat al comunei;
• Organizarea a cel puțin două puncte de informare unde cetățenii pot solicita explicații suplimentare.

Pentru toate cele de mai sus, executantul trebuie să înainteze către ANCPI ”rapoarte de monitorizare” (unde, când, cum și cu câți participanți s-au desfășurat ”întâlnirile de informare”, ce probleme s-au ”ridicat” etc.).

Sigur, nu se poate contesta necesitatea ca cetățenii să fie informați (corect). Dar este treaba executantului să constate dacă chiar mai este nevoie (poate sunt deja foarte bine informați) și să decidă modalitatea în care o face. De exemplu, executantul ar putea considera că este mai eficient să organizeze o chermeză la care să-l aducă pe Nicolae Guță (sau chiar pe André Rieu!) ”să zică” despre cadastru. În definitiv ANCPI ar trebui să fie interesat să achiziționeze și să verifice date cadastrale, nu campanii publicitare!

Și acum, o problemă (grea) de matematică. Reproduc (”copy/paste” de la pagina 40 a caietului de sarcini:

„Numărul total de imobile care se verifică (N) este format din N1+N2, unde:

N1 = numărul imobilelor care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare (în acest caz, lista imobilelor de verificat va fi formată din toate imobilele care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare);

N2 = 10% din N-N1 (în acest caz, din lista imobilelor de verificat nu vor face parte imobilele care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare).”

Într-o formulare mai ”concentrată”:

Dacă N=N1+N2 și N2 = 0,1(N-N1), atunci, presupunând că N1=1000, cât este N și cât este N2?

Comentariile cred că sunt de prisos.

(Va urma)

Sursa: consavulescu.wordpress.com;