Ponta crede că printre imigranți ar putea fi și teroriști
„Ideea aceasta că toţi care vin sunt terorişti e o prostie, dar pot să fie. Cu siguranţă, printre zecile de mii de oameni, cu siguranţă pot să fie şi persoane predispuse la acte de terorism şi asta facem acum, încercăm să-i oprim şi să-i depistăm”, a atras atenţia premierul Victor Ponta, marţi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Totodată, premierul Victor Ponta a reiterat marţi ideea că „nu putem să ne angajăm la mai mult de 1.700 de imigranţi”.