Președintele și premierul Burkinei Faso au fost arestați
Mai mulți soldați au întrerupt miercuri o reuniune a cabinetului în Burkina Faso și i-au arestat pe președintele Michel Kafando și prim-ministrul Isaac Zida, au anunțat postul de radio Omega FM și televiziunea Bf1 TV, citate de agenția DPA.
Ei au arestat de asemenea mai mulți miniștri. Kafando și Zida negociau cu soldații, potrivit informațiilor din această țară din vestul Africii.
Soldații aparțin Regimentului prezidențial de securitate, a cărui dizolvare a fost recomandată lui Kafando de o comisie de reformă și reconciliere formată după ce președintele anterior Blaise Compaoré a fugit din țară în octombrie.
Comisia, care include reprezentanți proeminenți ai societății civile, a propus ca garda prezidențială să fie integrată în poliția militară, jandarmeria. Între timp, demonstranți s-au adunat într-o piață centrală din Ouagadougou și au mărșăluit spre palatul prezidențial, unde erau reținuți miniștrii, cerând ca soldații să-i elibereze.
Membrii Regimentului prezidențial de securitate au tras focuri pentru dispersarea protestatarilor. Nu au fost anunțate victime.
Garda prezidențială formată din 1.300 de membri este cunoscută pentru loialitatea față de Compaoré, ai cărui suporteri au primit interdicție de a contesta alegerile stabilite pentru 11 octombrie. Kafando a fost ales președinte interimar în noiembrie, amintește DPA.