Avocatul Poporului, despre „Legea Big Brother”
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, că, în opinia sa, nu va mai fi cazul ca Legea Big Brother să fie atacată la Curtea Constituţională.
„Unii colegi care sunt cât de cât specializaţi în domeniu vor citi legea pentru a nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat anul trecut când am atacat cea de-a doua Lege Big Brother prin obiecţie de neconstituţionalitate, care a fost admisă de Curtea Constituţională”, a declarat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prezent la o dezbatere la Senatul României, potrivit Mediafax.
Ciorbea a mai afirmat că nu crede că situaţia de anul trecut, când Avocatul Poporului a reclamat la Curtea Constituţională cea de a doua Lege Big Brother, se va mai repeta.
„Eu cred că nu va fi cazul, aşa ca o părere, având în vedere unele dezbateri pregătitoare la care am fost invitat să particip. Nu vreau să mă antepronunţ definitiv, dar asta este opinia mea, pe baza celor constatate înainte şi pe parcursul acestei legi şi pe baza adoptării ei în Parlament”, a declarat Victor Ciorbea.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 22 abţineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, acesta urmând să fie trimis preşedintelui spre promulgare.
Actul normativ prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor trebui şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.
De asemenea, una dintre prevederile importante spune că, la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii de reţele electronice destinate publicului pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia informaţiilor cu caracter personal.