PNL, campanie pentru a scoate oamenii în stradă la moțiune
Liberalii fac eforturi pentru a aduce lumea în stradă la mitingul din ziua moţiunii. Conducerea PNL a trimis circulare în teritoriu cerând câte 500 de persoane din fiecare filială, dar a demarat şi o campanie pe Facebook de mobilizare a oamenilor să iasă în stradă.
Conducerea PNL încearcă să îşi mobilizeze filialele pentru a trimite oameni la protestul de marţi, atunci când în Parlament va fi discutată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, potrivit România TV.
Decizia conducerii partidului este de a trimite oameni la protestul de la Parlament doar de la filialele din jurul Bucureştiului. Cum prin urmare nu se vor strânge foarte mulţi oameni de la aceste filiale, cei din PNL au decis să lanseze o campanie online pentru a aduce cât mai mulţi oameni la protest.
Au trimis pe Facebook peste 12.000 de invitaţii către simpatizanţii PNL în contextul în care autorizaţia pentru protest prevede că pot fi aduşi maxim 10.000 de oameni.
În plus, reprezentanţii PNL au tradus textul moţiunii de cenzură şi l-au trimis agenţiilor de presă străine,dar şi ambasadelor.