Directorul general al Agerpres, ales în conducerea EANA

Directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a fost ales vineri membru în consiliul de conducere al Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA), în cadrul Adunării Generale desfășurate la Geneva, în Elveția.

Alexandru Giboi a fost ales cu unanimitate de voturi, la propunerea directorului general al APA (Austria), fiind pentru prima dată în istoria Agenției Naționale de Presă când reprezentantul Agerpres face parte din conducerea acestei organizații.

„Votul de astăzi este un pas foarte important pentru Agerpres, venind ca o recunoaștere a activității profesioniste, la cele mai înalte standarde europene de calitate a jurnalismului. De asemenea, este o responsabilitate uriașă, atât pentru mine, cât și pentru Agenție, de a păstra și promova aceste standarde. Europa este acum mult mai atentă la noi. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pentru această poziție și sunt sigur că următorii trei ani vor fi o experiență excelentă alături de colegii din EANA. Îmi voi face datoria în continuare, atât față de Agerpres, cât și față de EANA”, a declarat Alexandru Giboi.

În urmă cu aproximativ două luni, directorul general al Agerpres a fost singura persoană nominalizată pentru a deveni membru în conducerea EANA, de către șase agenții membre (BTA — Bulgaria, CNA — Cipru, GHN — Georgia, AzerTac — Azerbaidjan, ANA-MPA — Grecia, Ukrinform — Ucraina), la propunerea lui Maxim Minchev, director general al BTA.

Conducerea EANA este alcătuită din președinte, ales pentru doi ani, secretarul general și alți trei membri, cu un mandat de trei ani. Consiliul are rolul de a pregăti recomandări ce sunt prezentate Adunării Generale, de a implementa deciziile Adunării Generale și de a lua decizii care nu revin în responsabilitatea acesteia.

EANA a fost înființată la 21 august 1956 în urma unei conferințe care a avut loc la Strasbourg și reprezintă un forum pentru cooperare și schimb de informații între agențiile de presă europene.

Cele peste 30 de agenții membre promovează respectarea drepturilor de autor, accesul la informație, dezvoltarea tehnologiei de transmitere a acesteia și libertatea presei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.