Platini nu renunță la candidatura la șefia FIFA

Președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), francezul Michel Platini, a declarat, marți, într-un interviu acordat AFP, că rămâne ”determinat” să se prezinte la alegerile pentru președinția forului mondial (FIFA), din februarie 2016.

”Sunt determinat să mă prezint la președinția FIFA (la alegeri, n. red.), pentru a pune în practică reformele necesare de guvernanță care să permită restaurarea ordinii și credibilității fotbalului mondial. Vreau să așez fotbalul în mijlocul activităților FIFA și să asigur dezvoltarea frumosului nostru sport pe toate continentele”, a declarat Platini, potrivit Agerpres.

Platini, care a fost audiat de justiția elvețiană, vinerea trecută, ca martor în cazul celor 1,8 milioane de euro vărsați în conturile sale de FIFA, a explicat pentru France Presse că este vorba de o ”remunerație” care îi era datorată pentru o muncă pe care a desfășurat-o, iar banii i-a primit atunci când i-a cerut de la FIFA.

”Am fost angajat de FIFA în calitate de consilier al președintelui său, Joseph Blatter, pentru tot ceea ce este legat de fotbal, cum ar fi, de exemplu, calendarul internațional. A fost o muncă full-time”, a precizat Platini în legătură cu munca efectuată la FIFA în perioada 1998-2002.

”Am primit o parte din salariul convenit în perioada 1998-2002, cum am explicat și autorităților elvețiene. În acel moment, FIFA mi-a spus că nu îmi poate plăti salariul integral. Bineînțeles, toți banii primiți atunci i-am declarat autorităților competente”, a mai spus Platini, care a făcut lumină și asupra banilor primiți nouă ani mai târziu, în 2011: ”Blatter m-a informat la începutul muncii mele de consilier că nu va fi posibil să fiu plătit integral imediat, mai ales din cauza situației financiare de la FIFA. Nu m-am îndoit niciodată că tot ceea ce mi se datorează îmi va fi vărsat la timpul potrivit, nu am încercat să obțin banii rapid și am lăsat deoparte acest aspect, pentru ca în cele din urmă să cer FIFA restul remunerației mele în 2011”.

Fostul internațional a subliniat că a achitat toate impozitele pentru banii primiți.

Platini a dezmințit că plata efectuată în 2011 ar fi fost făcută de Blatter pentru ca francezul să nu se prezinte la alegerile pentru președinția forului mondial, când elvețianul a obținut al patrulea mandat. ”Am primit banii atunci când i-am cerut la FIFA. Potrivirea cu alegerile prezidențiale de la FIFA nu are nimic de a face cu acest lucru, pentru că nu am avut niciodată intenția de a candida. Atunci eram foarte încântat că am fost reales pentru un nou mandat de președinte al UEFA, la congresul din martie 2011, de la Paris”, a precizat Platini.

Michel Platini a subliniat că a avut chiar inițiativa de a contacta Comisia de etică a FIFA, pentru a anunța că este la dispoziția acesteia și că dorește să răspundă la toate întrebările și toate chestiunile care pot clarifica situația. ”Nu mă tem de nicio suspendare, pentru că nu am nimic să-mi reproșez”, a afirmat Platini.

Președintele UEFA a indicat că autoritățile elvețiene nu au deschis nicio procedură împotriva sa și a fost audiat doar pentru a oferi informații.

Platini a mai spus că este ”calm și liniștit”, deoarece nu are niciun motiv de a fi altfel. ”Am primit numeroase mărturii de susținere din lumea întreagă, oameni care au încredere în mine și care speră să restaurez cât mai rapid credibilitatea instanțelor fotbalului”, a dezvăluit Platini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.