Programul oficial al optimilor de finală ale Cupei României
Programul oficial al meciurilor din optimile de finală ale Cupei României, care se vor disputa între 27 și 29 octombrie, a fost stabilit luni, informează Federația Română de Fotbal.
Primele trei partide se vor disputa marți, 27 octombrie, alte trei se vor juca miercuri, 28 octombrie, iar restul sunt programate pentru data de 29 octombrie, informează Agerpres.
Cu mențiunea ca toate partidele vor fi televizate, iată programul optimilor de finală ale Cupei României:
marți, 27 octombrie
FC Brașov (II) — AFC Astra Giurgiu, ora 17,00, stadionul Tineretului (Brașov)
CS Concordia Chiajna — CSMS Iași, ora 19,00, stadion Concordia (Chiajna)
ACS Poli Timișoara — Petrolul Ploiești, ora 21,00, stadion Dan Păltinișanu (Timișoara)
miercuri, 28 octombrie
SC Bacău (II) — ASA Târgu Mureș, ora 16,00, stadion Letea (Bacău)
FC Viitorul Constanța 2 (III) — CFR 1907 Cluj, ora 18,00, stadion Central (Ovidiu)
Pandurii Târgu Jiu — Dinamo București, ora 20,30, stadion Municipal (Drobeta Turnu Severin)
joi, 29 octombrie
FC Viitorul Constanța — FC Botoșani, ora 18,00, stadion Central (Ovidiu)
FCM Baia Mare (II) — Steaua București, ora 20,30
Jocurile din optimile și sferturile de finala se disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, dupa caz, la executarea loviturilor de departajare.
În jocurile la care participă echipe din Liga 2 sau Liga I se pot efectua maximum 3 înlocuiri de jucători.
În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.
În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.
În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplina și Etică a FRF.
Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.