Alarmant: Investițiile, la minime istorice!

Investițiile sunt la minime istorice, iar autoritățile ar trebui să încurajeze stimularea acestora, a declarat, joi, Gabriel Biriș, partner Biriș Goran, într-o conferință pe fiscalitate.

„Modul în care se transferă bunăstarea nu este unul care să genereze foarte mult optimism. Noi în această fuziune creată de o aparentă bunăstare deja am început să repetăm greșelile trecutului. Adică punem gaz pe foc, în loc să stimulăm investițiile. În toate raportările cu privire la nivelul investițiilor o să vedeți că sunt la minime istorice. Anul trecut a fost groaznic, anul acesta e un pic mai bun, dar e un pic mai bun pentru că se raportează la ceva groaznic”, a explicat avocatul, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a precizat că România trebuie să fie mai prietenoasă în ceea ce privește capitalul.

„Capitalul este un animal extrem de sperios, precum o căprioară. Nu stă decât dacă ei nu îi e frică. Dacă îi e frică, fuge. Se duce la alții mai prietenoși. (…) Noi am avut un impozit implicit datorat inflației dintotdeauna. Capitalul investit nu a putut fi niciodată recuperat integral prin amortizare în special în perioada de hiperinflație. E un moment în care, datorită inflației spre zero, am putea să ne gândim să introducem ceea ce alte state mult mai prietenoase cu capitalul, Marea Britanie, Olanda, și cred că și Austria, anume acel „indexation” al ratelor de amortizare cu inflația”, a mai afirmat Gabriel Biriș.

El a mai spus că exporturile lasă prea puțină valoare adăugată în țară.

„Am avut așa o emulație. Ni se părea și nouă, dar mai ales politicenilor noștri, că pe aici o să curgă numai lapte și miere, câinii cu covrigi în coadă alergau peste tot și nu se putea întâmpla nimic rău. A venit criza care la noi a fost amplificată de greșelile făcute de noi și am văzut că nu e numai lapte și miere. Acum crește consumul, avem așa o senzație că ne crește și PIB-ul, cresc exporturile, dar de fapt exporturile cresc în buncăre de export. Lasă prea puțin din valoarea adăugată în România. Salariile în buncărele astea de export nu sunt cele mai mari. Sunt mici spre micuțe”, a precizat specialistul în fiscalitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.