Procurorii DNA extind urmărirea penală în cazul lui Oprescu

Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv şi supus, în prezent, unor investigaţii oncologice, primeşte în continuare veşti proaste. Procurorii DNA vor să extindă ancheta în cazul său pentru spălare de bani şi constituire de grup infracţional, informează România TV, iar pentru aceste infracţiuni riscă ani mulţi de închisoare.

Informaţia privind posibila extindere a urmăririi penale pe numele lui Sorin Oprescu apare în motivarea prelungirii mandatului de arestare, decisă de Tribunalul Bucureşti. Pentru aceleaşi infracţiuni ar putea fi vizat şi fiul primarului.

În documentul amintit, judecătorul de drepturi şi libertăţi care a decis, în primă instanţă, prelungirea arestului preventiv pe numele lui Sorin Oprescu, se arată că procurorii DNA au solicitat acest lucru întrucât în cazul primarului suspendat al Capitalei se efectuează în continuare cercetări, iar punerea sa în libertate sau sub control judiciar ori în arest la domiciliu i-ar putea permite acestuia să ia legătura cu alte persoane din dosar şi să influenţeze ancheta.

Procurorii fac în continuare cercetări pentru presupuse fapte de spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Primarul Sorin Oprescu va fi transferat luni la spitalul Fundeni din Capitală, după ce în weekend medicii de la Institutul Paulescu au reuşit să-i stabilizeze glicemia. Transportul se va face sub paza poliţiştilor. La Fundeni, Sorin Oprescu va fi supus unor investigaţii medicale pentru a afla dacă suferă sau nu de cancer la plămâni.

Pe 9 octombrie un complet de la Curtea de Apel București a decis ca Sorin Oprescu să rămână în arest încă 30 de zile. Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, contestaţia edilului şi a menţinut decizia de prelungire a mandatului emis în 6 septembrie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Sorin Oprescu a fost internat, joi, la Spitalul Fundeni, astfel că edilul suspendat nu a fost prezent în faţa magistraţilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.