Marius Copil, calificat în optimile turneului de la Rennes
Tenismanul român Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Rennes (Franța), dotat cu premii totale de 85.000 de euro, marți, după ce a dispus cu 7-5, 6-2 de francezul Sebastien Boltz, venit din postura de lucky loser.
Copil (24 ani), cel mai bine clasat jucător român în ierarhia ATP (locul 156), s-a impus într-o oră și 15 minute în fața unui adversar de 22 de ani, care ocupă locul 289 în lume.
Marius Copil și-a asigurat un cec de 1.460 euro și 9 puncte ATP, iar în optimi îl va înfrunta pe croatul Ivan Dodig, al șaptelea favorit. Croatul (30 ani, 127 ATP) l-a învins pe arădean în singura lor confruntare, anul acesta, la un turneu challenger tot în Franța, la Saint-Remy, cu 6-2, 4-6, 6-4, în primul tur.