SUA își schimbă strategia în Afganistan

SUA sunt pe cale să-și revizuiască în creștere planul prezenței militare în Afganistan după 2016, care nu prevede pentru moment decât o mie de soldați la Kabul, a confirmat miercuri la Washington secretarul american al apărării, Ashton Carter, potrivit AFP.

SUA sunt pe cale ‘să facă ajustări asupra prezenței americane prevăzute (în Afganistan după 2016), pentru a ține cont de circumstanțe actuale’, a declarat șeful Pentagonului, într-un discurs rostit în fața militarilor din armata terestră.

Săptămâna trecută, generalul american John Campbell, comandantul misiunii NATO în Afganistan, se declarase deja favorabil unei întăriri a dispozitivului american prevăzut după 2016, informează Agerpres.

Planul este pentru moment să nu rămână decât o mie de militari la Kabul, față de cei încă 9.800 în prezent. Mai multe ofensive recente ale talibanilor, precum cea de la Kunduz (în nordul țării), au arătat că forțele afgane nu reușesc în continuare să-și apere teritoriul singure, în pofida celor 60 de miliarde de dolari cheltuiți de Washington de 14 ani pentru a le echipa și a le instrui.

Miercuri, secretarul apărării a insistat asupra faptului că SUA ‘nu vor și nu pot’ să părăsească Afganistanul. Să facă aceasta ar însemna ‘să piardă succesele’ obținute de la începutul intervenției NATO în această țară în 2001, a estimat el.

Responsabilul american a adăugat că și colegii săi din NATO sunt pe aceeași lungime de undă.

Săptămâna trecută, în cursul unei reuniuni a NATO la Bruxelles, ‘mulți dintre colegii mei au ținut să-și reafirme angajamentul’ în favoarea Afganistanului, a spus el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.