Minaur Baia Mare a câştigat în Macedonia

HCM Minaur Baia Mare a învins în deplasare formația macedoneană Metalurg Skopje cu scorul de 23 la 21, într-un meci din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Minaur a dominat meciul și a condus de la un capăt la altul, dar a fost aproape să scape printre degete cele trei puncte pe final.

Debutul a fost favorabil campioanei României, care a condus cu 3-0 (min. 5), 5-1 (9) și 7-2 (13). Minaur a avut avantaj maxim șase goluri, 12-6 (26), dar la pauză avansul băimărenilor era de patru goluri, 13-9.

În repriza secundă jocul a fost mai echilibrat, iar Metalurg a forțat egalarea, pe care a reușit-o în min. 54, după trei goluri consecutive (20-20). Macedonenii au condus în premieră în min. 56, 21-20, dar Minaur a egalat (21-21, min. 56) și apoi s-a apărat excelent (Tatai având o intervenție salutară) și a mai marcat de două ori, obținând o victorie foarte prețioasă, cu 23-21.

Marius Sadoveac a fost cel mai bun marcator al lui Minaur, cu 5 goluri. Pentru echipa antrenată de Petru Pop au mai înscris Tamas Ivancsik — 4 goluri, Daniel Bera — 4, Vladislav Ostroușko 4, Andrei Popescu 3, Ivan Karacic 2, Uros Vilovski 1.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.