Vulpescu: România are potențialul de a deveni un pol investițional

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, afirmă că suplimentarea măsurilor din Codul fiscal extinde posibilitatea României de a atrage investitori.

”Ne-am propus să facem din România un pol de atractivitate în regiune. Acesta este sensul măsurilor decise în ultima perioadă. Măsurile din Codul fiscal extind posibilitățile României de a atrage investitori. Tocmai de aceea suplimentarea acestora este un fapt mai mult decât lăudabil. România are potențialul de a deveni un pol investițional. Ceea ce facem noi astăzi este să folosim toate oportunitățile pe care ni le oferă rezultatele economice bune din ultimii ani. Este exact ceea ce trebuie să facă un Guvern responsabil față de țară și populație”, a declarat, marți, pentru Agerpres, ministrul Vulpescu.

Premierul Victor Ponta a anunțat, în ședința Executivului, că va fi adoptată ordonanța de urgență referitoare la măsurile fiscale care urmează să fie aplicate de la 1 ianuarie 2016 — reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, reducerea TVA la 9% pentru apa menajeră și apa industrială, schimbarea regimului microîntreprinderilor prin creșterea plafonului, precum și impozitarea în trepte a microîntreprinderilor — niciun angajat — 3% impozit, un angajat — 2%, doi sau mai mulți angajați — 1%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.