Peste 1.500 de persoane au donat sânge în weekend

Peste 1.500 de bucureșteni au răspuns, sâmbătă şi duminică, apelului Ministerului Sănătăţii şi au donat sânge pentru victimele incendiului de vineri seara de la Clubul Colectiv, informează directorul Centrului de Transfuzie Sangvină din Capitală, dr. Doina Goșa, citat de Agerpres.

„Vineri noaptea și sâmbătă au donat 816. Am recoltat 816 de pungi, pentru că donatori intrați au fost mai mulți. Ieri au fost 774 de donatori în București”, a precizat medicul hematolog.

Doctorul a menționat că acest bilanț include atât numărul donatorilor de la Centrul de Transfuzie, cât și pe cei care au donat la spitale.

Doina Goșa a anunțat că numărul persoanelor care s-au prezentat luni dimineața la Centrul de Transfuzie îl depășește pe cel de duminică, peste 300 de persoane formând o coadă care se întinde atât pe strada dr. Caracaș, cât și pe strada dr. Iacob Felix.

Potrivit acesteia, centrul și-a început activitatea la ora 7,30 și se dorește preluarea tuturor donatorilor. Pe de altă parte, ea a subliniat că este important ca donatorii să vină și spre sfârșitul săptămânii și în cursul săptămânii viitoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.