Iohannis, a doua zi de consultări la Cotroceni

Consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern continuă şi astăzi. Preşedintele Klaus Iohannis îi aşteaptă la întâlnire pe reprezentanţii UNPR şi ALDE şi, în premieră, pe cei ai societăţii civile şi ai protestatarilor.

Consultările de la Palatul Cotroceni încep vineri, la ora 11:30, când Klaus Iohannis va primi delegaţia UNPR. De la ora 12:30 urmează să discute cu şeful statului şi reprezentanţii ALDE. UNPR s-a pronuntat, în declaraţiile publice, în favoarea continuării guvernării alături de PSD şi de ALDE, în actuala coaliţie, însă fără prezenţa lui Gabriel Oprea în Guvern. ALDE nu a prezentat un mandat clar, însă copreşedintele Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat împotriva variantei prezentate de PNL, privind alegerile anticipate, afirmând că acestea ar „paraliza” instituţiile statului.

Joi, Klaus Iohannis a anunţat că va chema la discuţii şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi lideri reprezentantivi pentru protestatarii din ţară, care au ieşit în strada în ultimele zile. Potrivit unor surse oficiale, numărul participanţilor la această rundă suplimentară de consultări va fi de aproximativ 20.

În primele ore de după anunţul oficial au fost transmise câteva sute de mailuri, atât de la ONG-uri, cât şi de la persoane care se prezentau a fi „protestatari”, în care se cerea prezenţa la consultările de vineri.

Şeful statului s-a consultat, joi, cu reprezentanții PSD, PNL, UDMR și cei din grupul minorităților naționale pentru găsirea unei soluții de ieșire din criza politică generată de demisia prim-ministrului Victor Ponta.

Propunerile PSD

Social-democrații au propus ca, într-o primă etapă, să fie stabilit un pachet de obiective care trebuie atinse în perioada care vine, urmând ca, odată ce acest pachet ar fi agreat de partidele parlamentare, să urmeze discuția pentru desemnarea unui prim-ministru.

„Vreau să plecăm de la altceva, nu să plecăm de la a nominaliza o persoană care să umble și să bată la ușa fiecărui partid și să ceară sprijin politic, să-și încropească un program de guvernare și să stăm toți cu emoții dacă trece sau nu trece în Parlament și să venim din nou să prelungim criza. Dimpotrivă, vreau să facem acest pachet de obiective politice, care să fie baza răspunsului principal la marile întrebări care vin din societate”, a declarat președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, la finalul consultărilor cu șeful statului.

Propunerile PNLLiberalii nu au făcut nicio propunere de prim-ministru la consultările cu Iohannis, copreședintele Alina Gorghiu reafirmând că PNL susține organizarea de alegeri parlamentare anticipate. La finalul consultărilor de la Cotroceni, copreședintele liberalilor Vasile Blaga a indicat că, după câștigarea alegerilor, PNL îl va propune premier pe Cătălin Predoiu.

Propunerile UDMR

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea a propus la consultările cu Iohannis crearea unui guvern tehnocrat, care să organizeze alegeri parlamentare înainte de termen.

„Noi propunem declanșarea de alegeri anticipate, dacă se poate găsi o soluție constituțională și legală pentru a declanșa alegeri anticipate, alegeri înainte de termen cu un guvern de tehnocrați, condus de un om care are libertatea de a-și alege miniștrii, nu trebuie să fie politicieni, dar nu putem exclude nici politicienii conduși de un om tehnocrat și cu un mandat foarte clar: bugetul pentru 2016, modificarea legii alegerilor parlamentare și pregătirea alegerilor de anul viitor”, a spus Kelemen Hunor.

Propunerile Grupului Minorităţilor naţionale

Liderul deputaților minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat că majoritatea colegilor săi susțin că organizarea de alegeri anticipate nu ar fi o soluție, el arătând că atât un guvern de uniune națională, cât și un executiv tehnocrat sunt echivalente din punct de vedere al eficienței.

El a arătat că în majoritate deputații minorităților naționale susțin că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. Liderul grupului a precizat că minoritățile naționale nu au nimic împotriva unui guvern de tehnocrați sau de uniune națională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.