Opoziția se impune în alegerile din Croația!

Opoziția conservatoare de dreapta devansează coaliția de stânga la putere după alegerile legislative desfășurate duminică în Croația, însă o majoritate va putea fi formată numai după negocieri între partidele intrate în parlament, comentează AFP.

Scrutinul, primul după aderarea acestei foste republici iugoslave la Uniunea Europeană în 2013, s-a derulat pe fondul crizei migranților care traversează Balcanii și al recesiunii economice.

Coaliția conservatoare grupată în jurul lui Tomislav Karamarko, liderul principalului partid de opoziție (HDZ), a obținut 59 de mandate dintr-un total de 151 de locuri ale parlamentului de la Zagreb, rezultatele fiind anunțate după numărarea a 70% din cele 6.500 de secții de votare.

Alianța de stânga „Coaliția crește”, condusă de Partidul Social Democrat (SDP) al prim-ministrului în exercițiu Zoran Milanovic, a obținut 55 de locuri, iar pe locul al treilea s-a clasat formațiunea Most cu 19 locuri. Alte patru formațiuni își împart zece mandate, iar opt locuri sunt rezervate minorităților naționale.

„În următoarele zile, de mâine, vom decide în ce direcție ne vom îndrepta”, a declarat Zoran Milanovic, 49 de ani, invitând la dialog partidul Most pentru a forma împreună o majoritate. „Nu putem funcționa singuri și avem nevoie de parteneri”, a afirmat el adresându-se conducerii Most.

Cu toate acestea, în timpul campaniei electorale Most a repetat că nu intenționează să facă alianțe nici cu stânga, nici cu conservatorii. „Ne vom respecta cuvântul. Nu vom intra în nicio coaliție”, a dat din nou asigurări liderul Most, Bozo Petrov, după anunțarea rezultatelor.

La rândul său, în fața suporterilor care strigau „Victorie, victorie” și fluturau drapelul croat, liderul opoziției a declarat că partidul său este, de asemenea, „deschis la cooperare cu toți cei care vor să lupte pentru o viață mai bună în Croația”.

Potrivit Constituției, șeful statului desemnează premierul după consultări cu partidele parlamentare, ales din rândul formațiunii care face dovada că a obținut majoritatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.