Băsescu și Firea au semnat un acord de mediere
Traian Băsescu şi Gabriela Firea au semnat un contract de mediere, după ce fostul preşedinte a apelat la un mediator pentru stingerea conflictului dintre cei doi. Firea l-a acuzat de şantaj pe Băsescu, însă procurorii de la Parchetul General au schimbat încadrarea faptei, fostul preşedinte fiind acuzat de ameninţare.
Băsescu a anunţat, încă din septembrie, că intenţionează să deschidă o procedură de mediere în conflictul cu senatorul PSD. Gabriela Firea a decis, în urma discuţiilror cu mediatorul, să accepte semnarea contractului de mediere.
„Este un curs normal al unei proceduri penale. Nu s-a înţeles doamna Firea cu inculpatul Traian Băsescu. Inculpatul Traian Băsescu a solicitat o mediere în această situaţie, doamna Firea a semnat contractul de mediere care deschide aceste proceduri.
Doamna Firea aşteaptă să vadă poziţia lui Traian Băsescu în vederea soluţionării acestui litigiu. În procedura de mediere, fiecare dintre părţi işi expune pretenţiile, urmând să se ajungă sau să nu se ajungă la un consens”, a declarat avocatul Lucian Bolcaş, la Romania TV.
Dacă cei doi cad la pace, dosarul de ameninţare s-ar putea închide de cei de la Parchetul General.
Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, după ce anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de şantaj.Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.