Prevederile noului proiect al legii vaccinării

Noul proiect al legii vaccinării prevede, printre altele, că Ministerul Sănătăţii îşi asumă să aibă un stoc de vaccin pe un an înainte, costurile pentru orice posibilă reacţie adversă, dar şi finanţarea unei campanii continue de informare şi pregătirea medicilor.

„Legat de noul proiect al legii vaccinării, în acest moment aşteptăm numirea noului ministru, asumarea proiectului de lege şi apoi înaintarea lui către Parlament. Este un proiect care prevede printre altele faptul că Ministerul Sănătăţii îşi asumă asigurarea stocului de vaccin pentru un an înainte, dar totodată şi finanţarea tratamentului pentru orice posibilă complicaţie majoră. Atenţie, o complicaţie majoră apare de o mie de ori mai rar decât complicaţiile pe care le produce boala în sine. Totodată proiectul de lege asigură cadrul pentru finanţarea unei campanii continue de informare, responsabilizează personalul medical, adică se face un training dedicat medicilor vaccinatori. Astfel, medicii care vor face vaccin vor avea un training specific pentru vaccinare care nu înseamnă numai administrarea produsului, ci şi informaţii despre vaccin, cum trebuie făcută consilierea şi cum trebuie făcută comunicarea”, a declarat doctorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), vineri, la conferinţa cu tema „Managementul bolilor transmisibile prioritate de sănătate publică”, la care au fost discutate printre altele proiectul Legii vaccinării – principii controverse, decizii în politica de sănătate publică, potrivit Mediafax.

Totodată, el a precizat că prin noul proiect se înfiinţează la nivel naţional un grup tehnic care va coordona întreaga activitate de vaccinare, iar la nivelul fiecărui judeţ va exista o structură care va analiza situaţia vaccinării.

De asemenea, conform preşedintelui SRM, la nivel naţional trebuie revizuit întregul lanţ de frig care să permită transportul şi stocarea vaccinului în condiţii de maximă siguranţă.

„Săptămâna trecută, o misiune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a recomandat investiţii în ceea ce priveşte întregul lanţ de frig pentru asigurarea depozitării şi transportului vaccinului. Depozitarea vaccinului se face în unitatea centrală de la Unifarm şi de la DSP-uri, apoi vaccinul este transportat la medicul de familie unde se efectuează vaccinarea”, a explicat doctorul Rafila.

Proiectul de lege are ca scop reglementarea activităţii de vaccinare în vederea prevenirii şi limitării răspândirii bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare, în România.

Activitatea de prevenire a bolilor prin vaccinare este garantată de stat pentru toţi cetăţenii ţării, prin PNV indiferent de starea socială, naţionalitate, apartenenţa politică sau religioasă.

Astfel, statul român, prin Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice asigură pregătirea studenţilor facultăţilor de medicină, a medicilor rezidenţi în specialităţile medicină de familie, pediatrie, boli infecţioase, epidemiologie, medicină de laborator, precum şi a asistenţilor medicali, în însuşirea noţiunilor de vaccinologie. Statul român, prin Ministerul Sănătăţii finanţează şi organizează activitatea de vaccinare în România. Această activitate se desfăşoară prin toate unităţile sanitare, constituite şi organizate, conform legii.

De asemenea, Statul român prin Ministerul Sănătăţii asigură produse vaccinale eficace şi sigure, corespunzătoare standardelor internaţionale UE şi OMS şi condiţiile pentru diagnosticul şi tratamentul optim al reacţiilor adverse grave ale vaccinării şi este asigurată compensarea efectelor invalidante dacă sunt dovedite relaţii de cauzalitate, confirmate de Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare (GTCAV), potrivit unei metodologii stabilite prin norme de aplicare a legii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.