Loteria bonurilor fiscale. Câștigătorii lunii octombrie!
Duminică, 22 noiembrie, a avut loc extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 31 octombrie 2015.
Bonurile în valoare de 772 lei emise pe 11 octombrie au ieşit, astfel, câştigătoare la extragerea lunară a Loteriei bonurile fiscale, cererile pentru revendicarea premiilor, putând fi depuse de luni la sediile ANAF, relatează Romaniatv.net.
Prima etapă de selecţie a Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna octombrie a avut loc duminică şi a constat în extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română, pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
La extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 octombrie, fără să fie necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale în original, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat, precum logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine.
Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonuri fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.
Pentru extragerea din 20 septembrie au fost depuse 35 de cereri de revendicare, iar pentru cea de la 18 octombrie 26 de cereri.