Halep va debuta în 2016 cu turneul de la Brisbane

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, va începe sezonul 2016 în circuitul profesionist feminin cu turneul de la Brisbane (Australia), programat în perioada 3-9 ianuarie, potrivit site-ului WTA.

La Brisbane, turneu de nivelul Premier, Simona va avea adversare foarte puternice, precum Garbine Muguruza (3 WTA), Maria Șarapova (4 WTA) și Angelique Kerber (10 WTA), dar vor participa și alte jucătoare valoroase, ca Timea Bacsinszky, Carla Suarez Navarro, Belinda Bencic, Roberta Vinci, Sara Errani, Jelena Jankovic ori Victoria Azarenka.

Halep a renunțat astfel la turneul de la Shenzhen, care se va desfășura în aceeași perioadă și pe care românca l-a câștigat anul trecut.

La Shenzhen Open, turneu cu premii totale de 500.000 de dolari, și-au confirmat participarea Agnieszka Radwanska (5 WTA) și Petra Kvitova (6 WTA), finalistele Turneului Campioanelor din acest an. De asemenea, va evolua și Eugenie Bouchard (Canada).

În schimb, la ASB Classic, turneu găzduit de Auckland, principala favorită va fi americanca Venus Williams, alte nume importante fiind Ana Ivanovic și Caroline Wozniacki, doi foști lideri mondiali.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.