Totul despre sărbătoarea Sfântului Andrei

Share:

Cand vine Sfantul Andrei, cu totii punem grau la incoltit. De asemenea, stim cu totii ca trebuie sa avem usturoi in casa in aceasta zi.

Doina Isfanoni, cercetator etnolog la Muzeul Satului, a explicat intr-un interviu acordat Ziare.com, ce reprezinta graul pus la incoltit, de ce este atat de important usturoiul, dar si ce nu trebuie sa facem in aceasta zi.

Este hotarul dintre doua anotimpuri, timpul cu niste coordonate care la marile treceri este inconjurat de mai multe categorii de credinte, iar in perioada aceasta incepe imperecherea lupilor. De aici e groaza ca sunt mai agitati si atunci comportamentul lor poate fi daunator animalelor din gospodarie; ei sunt mai mult stricatori decat mancatori, omoara mai mult decat mananca.

La trecerea dintre anotimpuri, omul devine mai vulnerabil si foarte multe dintre betesugurile trupului si ale mintii erau puse pe seama unor spirite adverse, razbunatoare, inclusiv al unor defuncti, respectiv strigoi, care se razbuna. In aceasta noapte ies la lupta, se infrunta, de fapt, strigoii vii cu strigoii morti. De aici, o serie intreaga de credinte legate de practici de protejare a omului, de la celebrul mancat de usturoi, pana la unsul ancadramentelor usilor si ferestrelor si pragurilor portilor cu usturoi si presaratul de sare.

Sunt comportamente care dau omului o incredere ca facand asemenea acte cultice de protectie va fi, in anotimpul in care intra, protejat de actiunea adversa a spriritelor neliniste.

Deseori, vuietul crivatului este asociat cu zborul strigilor si al acestor spirite care sunt in grup si se cam cearta.

Punerea graului in farfurie, o practica munteneasca, este aparenta dintre viu si mort. Samanta, prin felul in care este fata de germene, aparent moarta, creeaza ca si timpul, si Universul, si vegetatia, aparenta unei morti.

Dar, de fapt, in aceasta haina a mortii zace viata, vitalitatea. Conexitate cu ce inseamna crestineste, graul este substitut al jertfei cristice – in fiece bob se gaseste chipul lui Hristos – face sa se creeze o similitutine intre ceea ce inseamna samanta propriu zisa si jertfa cristica.

Multe alte traditii sunt despre fetele care vor sa isi afle ursitul. Una dintre ele spune ca fetele trebuie sa isi puna sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita. Ce reprezinta numarul?

Este una din practicile perimetrului moldovenesc. Numarul este legat de un termen slav, si anume soroc. Pomana se face la 40 de zile, drumul catre lumea cealalta este de 40 de zile. Aceste 40 de zile sunt, de fapt, un timp care este considerat ca fiind un fel de drum initiatic, drum in care se limpezesc cararile, se lumineaza drumul.

Interdictii sunt numai de ordin crestin. Sunt practicile traditionale care vorbesc de interdictii pe alte coordonate, si anume de forta destructiva a lupilor. Se crede ca numai daca rostesti numele lupului s-ar putea sa ai necazuri si nenorociri, in sensul omorarii animalelor.

Mai sunt o serie de lucruri legate de credintele tot pentru lupi, cand se sacrifica un animal, se ducea in poieni si se lasa ca o ofranda, ca sa nu mai vina sa atace viata oamenilor si turmele.

Mai exista interdictii in lumea pastorala. Sunt lucruri care tin de a nu lucra, femeile nu vorbeau de pieptene ca il asociau cu coltii fiarelor, faceau tot felul de ofrande pentru lup, pentru ca se crede ca el doar in noaptea Sfantului Andrei isi vede coada, adica isi misca gatul, ca el, de obicei, este tapan. In momentul in care isi vede coada inseamna ca aria lui vizuala se extinde si este foarte periculos.

Se mai spune despre lupi ca sunt cainii lui Sfant Petru. De aceasta data, lupul este expresia raului pe pamant din cauza fortei destructive, dar in acelasi timp se stie ca Sfantul Petru ii pedepseste pe cei care nu ii cinstesc ziua sau fac o serie de activitati imorale pentru comunitate si ii harazeste lupilor. De aici vine faptul ca ziua aceasta trebuie sa fie pentru odihna.

Tot ziua Sfantului Andrei este si un timp al inceputurilor de claci, al acticitatilor facute in grup si in felul acesta acest Sfant Andrei este un fel de inceput de iarna, inceput de altfel de activitati care nu mai au in atentie hotarul, ci gospodaria.

El ajunge sa fie spatiul vital al omului foarte ferm delimitat si aparat prin aceste practici, precum mancatul de usturoi, care este arma cea mai eficienta impotriva multor rele vazute si nevazute. Astazi, usturoiul este una dintre „armele” impotriva racelilor. Ei mancau din belsug usturoi si scapau de betegeala trupului.

Noaptea Sfantului Andrei – ritualuri de dragoste

Acest mod de protectie prin consumarea usturoiului devenea un antidot. In acelasi timp, usturoiul are si puteri oraculare, ca si graul, pentru ca exista si o practica de aflare a sortii, care este legata de pazitul usturoiului. Se alegea o gazda cu o casa mai mare si se adunau fete si feciori.

Fetele veneau cu un colac si trei capatani de usturoi. O parte din colaci se consumau, ca organizau o noapte de petrecere. Iar un colac era pazit de gazda casei, de femeia mai batrana. Se punea intr-o covata sau pe masa impreuna cu usturoiul si se acoperea cu o basma. Batrana trebuia sa pazeasca, pentru ca baietii incercau sa fure din usturoi, pentru ca insemna ca fura din norocul fetelor. Motiv pentru care baba trebuia sa fie foarte vigilenta, de regula avea si o nuia cu ea.

Acest usturoi, dimineata, se impartea participantilor si era pastrat pentru ca avea o dubla utilitate. Pe de-o parte se semana primavara care urma si era usturoiul de leac, special, care era folosit intr-o serie intreaga de practici medicale. De exemplu, il purtau in san cand plecau la drum sau petreceri ca sa ii apere de rele, de atingeri nefaste.

Tot acest usturoi era folosit peste iarna, mai ales intr-un fel de consum ritual. De exemplu, daca cineva avea negi, se strivea usturoiul si se punea peste neg si se lega, iar negul cadea. Intr-o terapie medicala, acest usturoi devenea principalul elixir, remediu in fata racelilor. Semanat devenea aparatorul, gardianul vietii.

Se crede ca daca lucrezi, daca speli rufe de Sfantul Andrei, il necinstesti, pentru ca el ar fi si un patron al bolilor. Cine are o maladie, suferinta mai veche ar fi bine sa posteasca negru pentru ca Sfantul Andrei il va ajuta.

Sa nu uitam ca Sfantul Andrei este patron al pescarilor. De aceea, exista dezlegare la peste, de aceea pescarii il respecta foarte mult si au grija ca cinstirea zilei de Sfantul Andrei sa fie tabu in comunitatile de pescari, pentru ca altfel nu vor avea noroc la pescuit.

Este o zi in care oamenii trebuie sa se ocupe si de suflet, nu numai de truda, iar aceste traditii fac un fel de pauza pentru suflet si minte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.