Mandatele președintelui FIFA nu pot depăși 12 ani!
Comitetul executiv al Federației internaționale de fotbal (FIFA) a aprobat joi în unanimitate un program de reforme, inclusiv cea care impune o limită de maxim 12 ani pentru mandatele de președinte al FIFA, relatează presa internațională.
În istoria FIFA, patru președinți au avut mandate de peste 12 ani în fruntea forului internațional: Jules Rimet (1921-1954), Stanley Rous (1961-1974), Joao Havelange (1974-1988) și Joseph Blatter (1998-2015), informează Agerpres.
Programul de reforme țintește redarea credibilității FIFA și va fi supus votului celor 209 de delegați ce se vor reuni la Congresul extraordinar FIFA din 26 februarie, când se alege și noul președinte al forului internațional.