Țintele electorale ale lui Băsescu la alegerile de anul viitor
Liderul MP Traian Băsescu a declarat, duminică, la începutul şedinţei Consiliului Național al Mișcării Populare, că nu și-a asumat calitatea de președinte al Mișcării Populare cu scopul de a-și atinge anumite obiective politice personale, ci pentru a lăsa în urma sa un partid care să răspundă eficient cerințelor actuale ale electoratului, o formațiune care să-și propună pentru 2024 obținerea celei mai înalte funcții în stat.
Membrii MP s-au întrunit, duminică, la Parlament, în şedinţa Consiliului Național al MP participă, la acre participă, alături de liderii din conducerea centrală a partidului, președinții de organizații județene. ”Eu nu sunt președintele partidului pentru că mai am aspirații politice personale. Ceea ce-mi doresc foarte mult este să las în urma mea un partid performant, un partid care să poată răspunde comandamentelor de astăzi ale electoratului din România și ale României în general. Și care să înceapă un ciclu politic odată cu alegerile din 2016 pe care să-l prelungească către 2024, aspirând la funcția de președinte al României. Este un obiectiv pe termen lung, care depinde foarte mult de rezultatele pe care le veți obține în 2016 la locale și parlamentare și care v-ar da posibilitatea să consolidați partidul în perioada 2016 — 2020 în așa fel încât în 2024 să vă propuneți cele mai înalte obiective politice”, a afirmat Traian Băsescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, MP și-a propus la alegerile locale să obțină 10-12% din voturi. ”Noi ne-am propus pentru alegerile locale un vot politic de 10 — 12%, ceea ce ne-ar crea premise pentru ca la legislative să obținem 15% — 20% din voturile electoratului. Chestiunea aceasta nu se poate rezolva fără să avem structuri organizatorice consistente. De aceea insist ca obiectivul zero în momentul de față să fie crearea de structuri, în mod deosebit în mediul rural”, a spus Traian Băsescu.
În opinia sa, obținerea unui scor de 15 — 20% la alegerile parlamentare ar reprezenta o performanță pentru un partid nou.
El a propus, totodată, pentru a apropia tinerii de partid, ca Organizația de Tineret a MP să aibă poziția a doua pe listele de candidați la Camera Deputaților.
”Sigur, vor fi organizații unde vor fi pe locul I dacă sunt valoroși și îndeplinesc criteriile, dar în mod automat locul II trebuie alocat Organizației de Tineret. Dacă nu locul I, locul II, pentru a stimula apropierea tinerilor de partid”, a mai declarat Băsescu.
Tot duminică, va avea loc Congresul de înființare a Organizației de Tineret a Mișcării Populare în cadrul căruia va fi ales președintele tinerilor și echipa de conducere.