Traian Băsescu: Fratele meu nu a făcut afaceri cu armament!
Mircea Băsescu a fost în centrul unui scandal în care era acuzat de trafic de armament în 2010. Imaginile cu containerele cu muniţie au fost făcute publice marţi de un post de televiziune românesc. În acest sens, Traian Băsescu a catalogat drept minciuni ordinare aceste informaţii precizând că nici nepoata, nici fratele său nu s-au ocupat de import de muniţie.
Imagini în care se vede cum sunt cărate lăzile cu arme de către angajaţii societăţii lui Mircea Băsescu au apărut, marţi, pe un post de televiziune. Containerele ar fi conţinut muniţie antitanc.
Întrebat despre implicarea fratelui său, Mircea Băsescu şi a nepoatei sale în presupusa afacere cu armament, Traian Băsescu a precizat că totul este o minciună.
„Subiectul l-a dezbătut intens televiziunea mafiotului lui Voiculescu, iar acum se mută la prim-puşcăriaşul SRS. (…). Este o minciună ordinară a Antenei 3 pentru că puşcăriaşul Voiculescu trebuie să trăiască şi în continuare din minciună. Nici nepoata, nici fratele meu nu s-a ocupat de import de muniţie. Cum spunea şi SRS, un mafiot care trăia din şpăgi, un tip care a avut acţiuni de tip mafiot în presă şi în relaţia cu prietenii, cu băncile, cum că prietenul meu Bot a fost arestat în SUA pentru import armament…”, a declarat Traian Băsescu la România TV.
Fostul şef de stat a precizat că singurul lucru care leagă afacerile fratelui său de transportul cu muniţii, destinate distrugerii, este faptul că acele containere au fost descărcate într-o dană din portul Constanţa, lângă fabrica care o gestiona fratele meu.
„Această poveste a mai fost spusă în 2011-2012 când era disperat Voiculescu că îl cercetează. O firmă românească a câştigat un contract pentru distrugerea unei muniţii expirate. Transportul s-a făcut prin portul Constanţa către uzina Bădeni, iar ambalajele au fost sub controlul statului român. Marfa a fost descărcată într-o dană din portul Constanţa, lângă fabrica care o gestiona fratele meu. Aceasta este povestea. (…) Containere au fost descărcate de o firmă românească care a câştigat licitaţia să distrugă muniţia. Paza a fost extraordinară când se face o astfel de operaţie”, a mai precizat fostul preşedinte.
Traian Băsescu a mai precizat că Dan Voiculescu pune în continuare presiune asupra sa şi familiei sale.
„Voiculescu face altceva. Cu toată echipa lui de zgomote pune o presiune enormă pe mine, familia mea, de 11 ani, cu un singur obiectiv: să fie crezut el şi că tot ce se întâmplă este din cauza mea”, a adăugat fostul şef de stat.