Astra Asigurări, delistată de la Bursă

Acţiunile Astra, suspendate din februarie 2014, vor fi delistate luni de pe Bursa de Valori Bucureşti, în urma deciziei instanţei de a admite cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară de deschidere a procedurii falimentului în cazul acestei companii de asigurări.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a remis un comunicat în care informează că „se retrag de la tranzacţionarea pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB (AeRO, n.r.) acţiunile emise de societatea Asigurare – Reasigurare Astra începând cu data de 21 decembrie”, relatează Romaniatv.net.

Delistarea vine la mai puţin de două luni după ce Astra a fost mutată de pe piaţa Rasdaq pe AeRO, din cauza închiderii Rasdaq. Titlurile Astra nu au mai fost tranzacţionate la bursă din februarie anul trecut, în contextul intrării companiei în insolvenţă.

Tribunalul Bucureşti a aprobat la începutul lunii decembrie falimentul Astra, iar lichidator judiciar provizoriu a fost numit firma KPMG Restructuring SPRL, care va fi plătită cu 10.000 lei pe lună de către Astra.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.