Cele mai scumpe apartamente sunt la Cluj-Napoca!
Cluj-Napoca se situează pe primul loc în clasamentul orașelor cu cele mai scumpe apartamente, surclasând Capitala, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar, remis Agerpres.
Totodată, în Cluj au fost consemnate și cele mai semnificative scumpiri în ultimul an. Pretențiile vânzătorilor din Cluj-Napoca s-au majorat cu 13,6% în ultimul an, de la 978 euro/mp în T4 2014, la 1.111 euro/mp în T4 2015, în timp ce în Capitală prețul mediul a crescut până la 1.094 euro/mp.
Față de luna aprilie 2008, când a fost atins vârful prețurilor pe piața clujeană, respectiv o medie de 1.551 euro/mp, valoarea actuală este cu circa 28% mai mică. La sfârșitul lunii noiembrie, conform studiului Imobiliare.ro, prețul mediu era de 1.156 euro/mp pentru apartamentele vechi, cu 14,9% mai mult decât în perioada similară din 2014. Apartamentele noi, pe de altă parte, costau 1.089 euro/mp, cu 8,9% mai mult decât la începutul iernii trecute.
Cei mai mulți clujeni (46%, în creștere de la 43% anul trecut) sunt interesați de achiziția unei locuințe cu două camere. Pe locul al doilea în topul preferințelor se situează unitățile locative tricamerale, cu o pondere de 28% din total (față de 31% în 2014), urmate de garsoniere, cu 17% (la fel ca anul trecut) și de apartamentele cu patru camere, a căror cotă s-a menținut la 9%.