Obama, mulțumit și nu prea de măsurile privind armele de foc

Președintele american Barack Obama și-a apărat cu tărie joi seara măsurile sale de ‘bun simț’ pentru o încadrare mai bună a armelor de foc, care fac aproximativ 30.000 de victime pe an în SUA.

„Respect dreptul de a purta armă, respect oamenii care doresc să dețină o armă pentru a se proteja sau pentru vânătoare, dar este logic să fac totul pentru a evita ca armele să cadă în mâini nepotrivite”, a declarat președintele american la CNN. „Nu vom elimina violența din cauza armelor, dar o putem reduce’, a adăugat el în debutul unei emisiuni numite ‘Guns in America’, transmisă în direct de la Universitatea George Mason din Fairfax (Virginia, est).

Foarte puternicul lobby american al armelor, National Rifle Association (NRA), a refuzat să participe la această emisiune. ‘NRA nu vede niciun motiv să participe la o operațiune de relații publice orchestrată de Casa Albă’, a declarat Andrew Arulanandam, purtător de cuvânt al organizației care revendică aproximativ cinci milioane de membri în Statele Unite.

Obama, care a spus că nu a deținut vreodată o armă de foc, a ironizat această organizație care apără dreptul de a purta arme, dar refuză să participe la o dezbatere pe acest subiect. ‘Sunt pregătit să vorbesc cu ei, dar conversația trebuie să se bazeze pe fapte și adevăruri, nu pe o ficțiune de genul ‘Obama încearcă să confiște armele”, a afirmat șeful administrației de la Washington.

Obama a prezentat marți, într-un discurs cu o mare încărcătură emoțională, o serie de măsuri vizând în particular redresarea unor deficiențe în sistemul actual privind controlul antecedentelor judiciare și psihiatrice ale cumpărătorilor de arme.

Jillian Soto, a cărei soră învățătoare Victoria Soto a murit în atacul armat de la școala Sandy Hook (Connecticut) în decembrie 2012, a fost printre cei prezenți la dezbaterea de joi seara. ‘Trebuie să ne continuăm lupta. Vom vota pentru acei membri ai Congresului care ne vor ajuta să facem țara mai sigură’, a adăugat ea. Dominat de republicani, Congresul se opune oricărei înăspriri a legilor privind vânzările armelor de foc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.