Hidroelectrica, cea mai mare listare din istoria pieței de capital

Producătorul de energie Hidroelectrica, companie aflată în insolvență, ar putea fi cea mai mare listare din istoria pieței de capital și, totodată, ar putea spori șansele României de promovare în liga superioară a piețelor de capital, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel.

Acesta consideră că BVB reprezintă cel mai transparent mod de a privatiza o companie, având în vedere „modul de stabilire a prețului și baza largă de investitori”, iar reluarea procesului de privatizare și atragerea cât mai multor antreprenori la bursă reprezintă factori importanți pentru dezvoltarea pieței.

Lucian Anghel a subliniat că Hidroelectrica este așteptată de foarte mulți investitori locali și internaționali, dar și alte companii precum Salrom sau Aeroporturi București, care „ar putea avea un succes important prin listarea la Bursa de Valori București”.

În opinia sa, pentru a avea o lichiditate mai bună după listare, pachetul listat trebuie să fie cât mai mare. „Creșterea capitalizării pieței prin creșterea numărului de companii private listate (și a valorii acestora) este un alt obiectiv pe termen mediu, alături de creșterea bazei de investitori”, susține Lucian Anghel

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.