FC Bihor se desființează
Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de FC Bihor, împotriva declanşării falimentului pronunţat în luna octombrie de Tribunalul Bihor.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea a respins „ca nefondat” recursul declarat de FC Bihor, „în contradictoriu cu intimaţii creditori Szatmari Alexander Ştefan, Muzsnay Zsolt, SC Trameco SA, DGRFP Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Dulău Dorin Raul şi lichidator judiciar RVA Oradea Insolvency Specialists SPRL”, respectiv împotriva sentinţei de intrare în faliment, pronunţată de Tribunal pe 6 octombrie 2015.
Sentinţa este irevocabilă, astfel că, după o activitate de peste o jumătate de secol, FC Bihor a devenit istorie. Practic, hotărârea Curţii de Apel Oradea a consfiinţit desfiinţarea clubului.
FC Bihor s-a înfiinţat în anul 1958 şi a ajuns de două ori p-nă în semifinalele Cupei României, în 1964 şi 1976. Cea mai bună clasare în Liga 1 a fost locul 7, în 1964 şi 1984.