Programele de screening, o prioritate a Ministerului Sănătății
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat că o prioritate a ministerului pe care îl conduce ține de o schimbare de filosofie, de o nouă optică în domeniu, prin care să se pună un accent mai mare pe educația potențialului pacient, de la cele mai fragede vârste.
„Ceea ce construim, construim gândindu-ne pe termen lung. Nu reinventăm lucrurile, ne-am fixat niște priorități, ne dorim să avem o populație sănătoasă și care să se prezinte din vreme la medic, astfel încât bolile să fie depistate în stadii incipiente, să putem identifica la timp bolile asimptomatice.
Atunci, gândim pachetul acesta de educație pentru sănătate și de profilaxie ca pe unul prioritar. În mod evident, n-o să putem acoperi toată patologia și în mod evident nu vom schimba sistemul de educație peste noapte. Dar îl gândim ca un pachet integrat și ne-am dori să putem construi curricula în acest an pentru a lăsa o direcție foarte clară pentru anii care vin, iar această curriculă să fie integrată între cei tineri și foarte tineri, copii preșcolari, care vor fi și vectori ai schimbării până la urmă, deoarece cu siguranță vor discuta în familii. În același timp, e vorba și de adulți, de medici, fiindcă trăim într-o epocă a medicinei centrate pe pacient. Pacientul trebuie să fie informat și înainte de a se prezenta la medic, să fie corect informat despre ce se întâmplă cu propria lui persoană, astfel încât în momentul consultului să existe o interfață corect pregătită prin educația aceasta încă de pe băncile școlii. În același timp, medicul trebuie să poată prelua un potențial pacient ca pe o persoană care este implicată în decizii și nu căreia i se impun anumite lucruri”, a afirmat Patriciu Achimaș, potrivit Agerpres.
Ministrul a subliniat că pentru a realiza aceste lucruri este nevoie de timp și de răbdare.
„Aș vrea să precizăm că e vorba de un mandat de ministru foarte clar definit în timp și spațiu. E vorba de un an, în care în mod evident ar trebui să putem explica faptul că lipsa răbdării e una dintre cauzele care ne poate duce în greșeli. Pe de altă parte, nu avem cum și nici de ce să fim responsabili pentru tot ce s-a distrus în 25 de ani și un an nu este un răstimp în care să vezi rezultate decât dacă te încăpățânezi să tai panglici, lucru pe care chiar nu dorim să-l facem. Suntem un guvern de oameni normali și responsabili”, a menționat ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății va dezvolta și o serie de programe de screening, cum ar fi cel pentru cancerul de col uterin, dar și programe pentru prematuri și de stimulare a natalității.
„În partea de profilaxie, avem probleme de sănătate publică, cum ar fi cancerul de col uterin — o problemă pe care o știm de multă vreme — și vom intensifica un proces început deja de câțiva ani. Dar rezultatele unui program de screening se văd în decenii. Deci, nu e vorba ca în acest an să raportăm realizări extraordinare. Lucrurile acestea trebuie clădite și, decât să le facem în pripă, mai bine să le așezăm cărămidă cu cărămidă și să lăsăm niște direcții foarte clare.
O altă problemă e cea a copiilor. Natalitatea e în scădere, avem un număr mare de prematuri și ne dorim ca acest lucru să se schimbe în bine. Gândim programe pentru terapie intensivă pediatrică, programe pentru acești prematuri, astfel încât viitorii tineri să fie sănătoși. Sigur, ne dorim ca și natalitatea să crească, este o prioritate nu doar a Ministerului Sănătății, e o prioritate a acestui guvern și prin ce vom dezvolta în lunile care urmează — nu vreau să anticipez acum—ne vom îndrepta către o viziune globală a acestui guvern în acest sens”, a completat Patriciu Achimaș.
O altă prioritate se referă la programele pentru arși și la cele pentru ținerea sub control a infecțiilor intraspitalicești.
„Consecutiv tragediei de la Colectiv, ne asumăm un program de arși în cadrul programelor prioritare și, în același context, pornim un program pe termen scurt, mediu și lung de control a infecțiilor nosocomiale. Problema aceasta a fost discutată de mai multe ori, în acest moment avem și un raport al comisiei care se ocupă nemijlocit de această problemă și luăm măsurile recomandate de specialiști”, a punctat ministrul Sănătății.