Cele mai violente orașe sunt în America Latină

Cele mai violente oraşe se află în America Latină, potrivit unui top realizat de Consiliul Cetăţenesc mexican pentru Securitate Publică. În top 50 sunt, de altfel, 41 de oraşe sunt în America Latină, mai mult de jumătate dintre ele din Brazilia.

Zonele cu un nivel ridicat al traficului de droguri sau de arme, dar şi cele instabile din punct de vedere politic şi cele sărace sunt predispuse la creşterea gradului de violenţă, potrivit unei analize a clasamentului, relatează Romaniatv.net.

Topul conţine oraşe cu o populaţie mai mare de 300.000 de locuitori şi nu ia în calcul decesele din zonele de conflict. Criteriul de clasare constă în numărul de crime săvârşite într-o localitate raportat la numărul de locuitori.

Acesta este TOP 5 al celor mai violente oraşe din lume

Caracas (Venezuela), 119,87 crime la 100.000 de locuitori

San Pedro Sula (Honduras), 111,03 crime la 100.000 de locuitori

San Salvador (El Salvador), 108,54 crime la 100.000 de locuitori

Acapulco (Mexic), 104,73 crime la 100.000 de locuitori

Maturin (Venezuela), 86,45 crime la 100.000 de locuitori

În top 50 nu se află niciun oraş din Europa sau Asia, dar se regăsesc mai multe metropole din SUA. Cel mai violent oraş nord-american este St. Louis cu 59,23 crime la 100.000 de locuitori (ocupantul locului 15), urmat de Baltimore, cu 54,98 crime la 100.000 de locuitori (locul 19), Detroit, 43,98 crime la 100.000 de locuitori (locul 28) şi New Orleans, cu 41,44 crime la 100.000 de locuitori (locul 32).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.