Pesediștii nu vor să audă de primari aleși în două tururi

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, la Sinaia, referindu-se la propunerea liberalilor privind organizarea alegerilor locale în două tururi, pe care a catalogat-o drept o „năstrușnicie”, că există riscul ca stabilitatea României să fie tulburată.

„De asemenea, să discutăm despre poziția noastră față de această năstrușnicie a liberalilor cu legea în două tururi pentru primari. Două tururi vor astăzi, mâine s-ar putea să dorească trei tururi. (…) Noi riscăm foarte mult să aruncăm țara în aer. România acum reprezintă o insulă de stabilitate apreciată de absolut toată lumea în zonă și pentru Primăria Capitalei, oamenii ăștia sunt în stare să tulbure această stabilitate care ne este foarte benefică”, a spus Liviu Dragnea la ședința grupului PSD din Camera Deputaților, scrie Agerpres.

Astfel, liderul social-democrat a precizat că la reuniunile care au loc la Sinaia mai trebuie discutate prioritățile legislative ale partidului, dar și politica de alianțe a PSD.

„În primul rând, despre principalele priorități legislative ale noastre. De asemenea, cum operaționalizăm mersul unei inițiative până se transformă în lege, cum o prezentăm, în ce structuri o aprobăm, o avizăm, cum o susținem. În al doilea rând, politica de alianțe, pentru că nu vreau să ocolim acest subiect. Este un subiect important, este sfârșitul lunii ianuarie, trebuie să știm exact cum mergem mai departe în alegeri, dacă vrem să facem alianțe cu cineva, în ce fel trebuie să facem aceste alianțe, sunt bune, nu sunt bune”, le-a transmis Dragnea deputaților PSD prezenți la întâlnire.

Totodată, el a arătat că fiecare parlamentar va trebui să se implice în campania electorală pentru alegerile locale.

„De asemenea, să discutăm cum fiecare dintre noi, parlamentarii, ne implicăm în aceste alegeri locale pentru că, vă spun cu toată sinceritatea și cu toată prietenia, nu o să fiu de acord ca să muncească toți peste tot. Nu! Fiecare va trebui să aibă o activitate măsurabilă, pentru că eu zic că primul lucru pe care trebuie să îl facem înainte de a ne hotărî care dintre noi mai candidăm este să vedem cum ne implicăm în această campanie care este foarte importantă”, a spus președintele PSD.

Ședința grupului PSD din Camera Deputaților va fi urmată de o reuniune a senatorilor PSD și de o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.