Ketamina tratează depresia severă
În timp ce tratamentele obișnuite dureza mai multe săptămâni, iar în unele cazuri nici măcar nu au efect, depinzând și de pacient, s-a descoperit că ketamina tratează simptomele depresiei în decurs de câteva ore, informează Agerpres.
Enrique Abreu, un doctor american care treatează pacienți cu ketamină încă din 2012 a declarat că medicamentul are efect pe 75% dintre pacienți, iar niciun alt produs nu a ajuns până acum la un astfel de rezultat.
Denumită și Special K, ketamina a ajuns în atenția publicului și a specialiștilor în anii ’60 când era folosită ca halucinogen în cluburi, însă a fost inclusă ulterior și pe lista medicilor de la secţia de urgențe pe post de anestezic facil. Acum este utilizată în cazul copiilor cu fracturi, în timpul operațiilor efectuate în zone de război și este administrată pacienților din centrele de arși ca sedativ.
De-a lungul ultimilor 10 ani însă, medicamentul a atras atenția cercetătorilor și psihiatrilor datorită potențialului extraordinar pe care-l are în tratarea problemelor mentale. Doctorii caută o soluție pentru a înlocui medicamentele care până acum au dat greș și mai ales au avut și efecte secundare.
Acum, centrele medicale academice din Statele Unite optează din ce în ce mai mult pentru tratarea pacienților cu ketamină. Medicamentul este administrat printr-o singură injecție intravenoasă, în doze mai mici decât cele folosite în cazul anesteziei, evitându-se astfel dependența.
“Sunt foarte mulți pacienți care nu răspund la tratamentul cu antidepresive și nu le putem oferi decât terapie comportamentală cognitivă, terapie cu electroșocuri și stimulare transcraniana”, a declarat Alison McInnes, psihiatru în cadrul clinicii Kaiser Permanente din California.
În plus, cercetătorii de la Vanderbilt University Medical Centre au publicat un studiu în care au arătat că șoareci cu alcoolism au răspuns pozitiv la tratamentul cu ketamină în cazul depresiei cauzată de sevraj.
Care este însă, principiul pe baza căruia ketamină dă rezultate așa bune? Oamenii de știință nu au un răspuns clar, totuşi un studiu din 2010 publicat în revista Science a relevat că blocând o proteină denumită receptor NMDA, medicamentul atenționează creierul să crească producția de proteine de semnalizare sinaptică din cortexul prefrontal – o regiune răspunzătoare pentru reglarea complexului cognitiv, emoții și comportament. Prin aceasta, se pare că pe de o parte va crește numărul de sinapse noi care vor spori conectivitatea în interiorul creierului, iar pe de altă parte închide sau deschide anumite conexiuni ceea ce ar constitui motivul pentru care medicamentul are atât de rapid efectul antidepresiv. Pe de altă parte, tratamentul standard țintește sistemele de serotonină şi noradrenalină din creier.